Legea drepturilor pacientului

august 28, 2008 la 5:12 am | Postat in Informatii utile | Lasă un comentariu
Etichete: ,
Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, aprobata de Parlament in timpul guvernarii PSD, alimenteaza balaurul coruptiei din spitale, pe care autoritatile nu indraznesc sa-l spintece o data pentru totdeauna.
In aceasta lege, spaga pentru cadrele medicale figureaza – culmea ironiei – ca “drept al pacientului la tratament si ingrijire medicala” (“Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati suplimentare sau donatii”).
Sumele “la negru” din plicurile multor angajati din sanatate au ajuns la 360 milioane de dolari pe an, insa reprezentantii societatii civile si ai breslei halatelor albe sustin ca este greu de gasit o solutie in problema coruptiei din spitale, atata vreme cat “sistemul atentiilor” are o traditie solida la romani.
Sursa: http://www.legislatiamuncii.ro/Stiri/n2/2035/spaga-pentru-halatele-albe-consfintita-prin-lege.html

Despre adaptarea mijloacelor de transport

august 26, 2008 la 2:09 pm | Postat in Cum ne vad ceilalti, Invata sa ma accepti!, Noi si ei, Viata in fotoliul rulant | Lasă un comentariu
Etichete: , ,
Putini sunt cei care stiu ca in spatele facilitatilor destinate inlesnirii accesului persoanelor cu dizabilitati in locurile publice stau eforturile si demersurile celor ce au sustinut mereu ca: beneficiind de facilitatile ce stau la baza afirmarii lor, persoanele cu dizabilitati isi vor putea manifesta ideile, calitatile, aptitudinile, vor putea infaptui ceea ce gandesc si vor ajunge cu usurinta sa isi implineasca dorintele.
Inversunarea cu care a fost respinsa la inceput ideea amplasarii rampelor de acces la locuinte si institutii publice, s-a moderat. Niciunul dintre prognosticurile celor potrivnici nu s-a împlinit. Cu unele exceptii, atat estetic cat si functional, rampele executate usureaza nu doar eforturile utilizatorilor de fotolii rulante, ci si ale mamelor, gospodinelor, batranilor, tuturor celor care folosesc instrumente asistive.
Problema cea mare este aceea ca oamenii nu inteleg nici acum prea bine utilitatea rampelor.
De cativa ani, unele mijloace de transport in comun sunt adaptate (cu rampa la usa din mijloc). Teoretic, printr-o simpla apasare de buton utilizatorii de fotolii rulante pot urca sau cobori din mijlocul de transport in siguranta, fara efort, supravegheati fiind de soferul dispus a-i ajuta la nevoie. Practic, situatia e alta …
Un prim obstacol il reprezinta calatorii, ce se imbulzesc la usa din mijloc (cea cu rampa). Odata urcati in autobuz, stationeaza pe platforma in cauza, privind lung si cu nedumerire spre insotitorul sau persoana in carucior care ii roaga sa faca un pas in spate pentru a elibera rampa, astfel incat sa poata fi rabatata manual spre exterior si utilizata. O alta problema o constituie ignoranta sau comoditatea soferilor, care ar trebui sa apropie masina de asfalt, pentru a reduce gradul mare de inclinatie a rampelor, insa putini isi fac datoria, din pacate.

Pe langa acest tip de autobuze, in Bucuresti exista doua autobuze adaptate si in interior, destinate inchirierii pentru activitati de grup ale utilizatorilor de fotolii rulante.

Este doar un început… Lupta continua. Important este sa actionam impreuna, persoane cu si fara dizabilitati, avand convingerea ca: nu trebuie sa asteptam ca ceva sa se intample, ci trebuie sa facem NOI sa se intample ceva.

A venit vremea sa stim ce vrem

august 23, 2008 la 4:24 pm | Postat in Campanii IHTIS, Problemele noastre, Proiecte IHTIS, Si tu poti!, Viata in fotoliul rulant | Lasă un comentariu
Etichete: ,

Am invatat sau, cel putin ne straduim, sa ne facem auzit glasul prin intermediul acestei pagini web – primul nostru obiectiv din Proiectul “IMPREUNA PENTRU IHTIS” – demarat la inceputul acestui an.

Avem o brosurica, un filmulet tv. acest site si sustinerea morala a celor ce ne-au ajutat sa le realizam. A sosit vremea ca ganduile noastre sa ajunga in fata celor de a caror nevoie avem – voluntari, sponsori, parteneri…

Avem nevoie SI de fonduri. Din informatiile culese de pe net, suntem constienti ca o finantare se obtine mai greu, in cazul nostru. Trebuie sa pornim cu actiuni mici, cu resursele modeste ce le avem, dar, sa obtinem eficienta maxima.

Cu ceva timp in urma, cca doua saptamani, am trimis mai multe mailuri, in cautarea celor de care avem nevoie, gandind ca functie de raspunsurile primite ne vom orienta spre programarea activitatilor pentru perioada imediat urmatoare.

Si, raspunsurile nu au intarziat sa apara: suntem informati ca putem conta pe sustinerea Clubului Copiilor si Elevilor si Seminarului Liceal “SF. IOAN IACOB” din Dorohoi.

Ce putem face impreuna? Un spectacol umanitar. Dar, va mai dura putin… Elevii sunt inca in vacanta.

Mihaela Mihaescu

Relatia deficienta – dizabilitate – handicap

august 20, 2008 la 5:15 am | Postat in Cum ne vad ceilalti, Informatii utile, Viata independenta | Un comentariu
Etichete: ,
Relatia deficienta – dizabilitate – handicap a fost stabilita de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.). Conform acestei surse (O.M.S.), chiar daca intre cele trei cuvinte exista o relatie, ele NU sunt sinonime. Primul termen se refera la boala propriu-zisa, al doilea descrie gradul de diminuare a uneia sau mai multor abilitati, iar cel din urma semnaleaza lipsa amenajarilor din mediul inconjurator. Fac aceste precizari intrucat exista adesea confuzie intre cuvintele respective.
O alta mare confuzie se face si intre tipurile de deficiente: fizice, vizuale, auditive, surdocecitate, somatice, mintale, psihice, HIV/SIDA, asociate, boli rare.
Intrucat prin activitatea asociatiei noastre ne preocupam indeosebi de problemele intampinate de tinerii cu dizabilitati fizice, voi prezenta, in mare parte, aspecte din viata acestora.
Fiecare deficienta genereaza una sau mai multe dizabilitati (in cazul deficientelor asociate). De aceea, fiecarei persoane cu dizabilitati i se stabileste, de catre Comisia de Expertiza Medicala si Evaluare a Fortei de Munca, un grad de handicap (terminologia in vigoare foloseste inca acest termen pentru dizabilitate): usor, mediu, accentuat si grav.
Exista si cazuri cand cineva poate avea o deficienta care sa nu genereze diminuarea majora a abilitatilor de baza (ex. lipsa unui deget). In aceasta situatie, nu se poate spune despre persoana respectiva ca are o dizabilitate.
Incadrarea intr-un grad de handicap este, de asemenea, inteleasa gresit. Gradul de handicap stabilit ar trebui sa reflecte masura in care se cere a fi adaptat mediul fizic in care vietuieste persoana in cauza. Toate facilitatile financiare sau materiale acordate de catre stat persoanei cu dizabilitati si familiei sale ar trebui folosite, in cea mai mare parte, pentru cresterea gradului de independenta personala.
Din pacate, perceptia generala e alta: cu cat creste cerinta de accesibilizare a mediului ambiant (inconjurator), cu atat deznadejdea ii cuprinde mai mult pe oameni. In viziunea majoritatii, un handicap grav impune DOAR un program de recuperare medicala intens, pe durata nedeteminata, fara a mai face nimic altceva. TOTAL GRESIT !!!

O astfel de mentalitate genereaza:

izolare, inactivitate, singuratate, suferinta…

Stabilirea unui handicap grav defineste un intreg ansamblu de adaptari ale mediului fizic si impune indreptarea atentiei si a preocuparilor zilnice spre TOT ce este necesar si posibil de achizitionat si transformat pentru amenajarea corespunzatoare a locuintei.

Este adevarat ca majoritatea familiilor in care exista persoane cu dizabilitati, folosesc resursele financiare primite pentru amenajarea locuintei, dar pentru a o mobila dupa ultima moda, creand fiicelor/fiilor cu dizabilitati un confort deosebit.

Sunt multi tineri cu dizabilitati carora nu le lipseste nimic, dar faptul ca nu au libertatea de a se misca in voie prin casa ii demoralizeaza enorm. Intr-o casuta modesta sau intr-un palat de aur inactivitatea si singuratea ucid la fel, iar eticheta pusa de membrii societatii in astfel de cazuri este extrem de dura: “a ajuns leguma” sau “nu este bun de nimic”.

Si o locuinta adaptata corespunzator nevoilor persoanei cu dizabilitati fizice poate arata bine, avand un aspect primitor.

Sunt multi utilizatori de fotolii rulante care locuiesc singuri. Au nevoie de ajutor, dar temporar, astfel incat isi platesc serviciile fiecare dupa necesitati. Integrarea lor sociala este evidenta. Asta nu inseamna ca s-au vindecat, ci ca au dobandit un grad sporit de independenta ce le permite sa vietuiasca firesc, sa se gosposareasca singuri, sa isi asume responsabilitatea pentru propria viata.

De la acestia avem multe de invatat !

Orice activitate casnica se poate realiza din pozitia sezand.

Pentru a atinge astfel de mici “performante” este nevoie de informatie, de intalniri si comunicare intre persoane cu dizabilitati fizice similare. Aceasta este preocuparea noastra.

VA ASTEPTAM LA IHTIS!

ESTE BINE DE STIUT!

august 19, 2008 la 4:37 pm | Postat in Informatii utile, Invata sa ma accepti!, Viata independenta | Lasă un comentariu
Etichete: ,
“Dumnezeu nu rasplateste rezultatele,
ci intentia”. (Sfantul Ioan Gura de Aur)
In general, persoanele cu dizabilitati sunt puternice, dar extrem de sensibile. In relatiile lor cu ceilalti, atitudinea si comportamentul manifestat de cei cu care vin in contact au o semnificatie deosebita pentru psihicul lor. Un gest prietenesc sau o vorba buna valoreaza mai mult decat un ajutor material sau financiar. De fiecare data trebuie avut grija ca buna intentie de a ajuta sa nu trezeasca in sufletul celui ajutat sentimentul ca este umilit.
Inainte de a ajuta o persoana cu dizabilitati, este bine de stiut ca:
Daca este total sau partial surda, aude greu, este muta sau foarte greu de inteles – plasati-va in fata sa, cu fata bine luminata; vorbiti rar, distinct, cu cuvinte simple, usor de citit pe buzele dumneavoastra; faceti gesturi simple; in caz de dificultate… scrieti!
Daca are un baston alb, poate fi complet nevazatoare, poate avea tulburari, mai mari sau mai mici de vedere – oferiti-va ajutorul daca vedeti o ezitare a sa, daca vedeti un obstacol in calea sa; spuneti-va numele fara sa asteptati sa fiti intrebat; lasati-o sa foloseasca bastonul, cu el “simte” obstacolele; oferiti-i dvs. bratul, nu o prindeti de bratul sau; nu va suparati daca va refuza.

Eu vreau sa vad cum arata cerul.

Daca insotiti o persoana cu mobilitate redusa – mergeti in acelasi ritm, fiind atent(a) sa nu fie impinsa de ceilalti; nu indepartati carjele de ea; nu o bruscati.

Daca are o inteligenta limitata, are un aspect facial deosebit (mongoloid), are gesturi stangace – nu va fie frica; respectati-o (intelege mai mult decat puteti crede); fiti rabdatori, reactioneaza incet la orice; puteti intra in legatura cu ea / cu cei ce o insotesc.

Daca este in scaun rulant – cereti-i sa va explice ce puteti face; atentie la manevrele gresite ce o pot arunca din scaunul sau; atentie la coborarea scarilor etc; nu apucati niciodata scaunul de cotiere; pentru a-i vorbi, in masura posibilului, asezati-va.

Eu vreau sa fiu independenta.

Daca merge greu sau deloc, vorbeste greu sau deloc, gesturile sale sunt bizare, necontrolate, cu chipul uneori foarte crispat – nu o bruscati; mergeti in ritmul sau; daca nu intelegeti ce spune, nu ezitati sa-i cereti sa repete, va intelege; nu va lasati impresionati de aspectul sau.
Daca are diminuate anumite facultati (mobilitate, reactii, auz, vedere) – propuneti-i sa o ajutati; respectati ritmul sau de mers; nu utilizati expresii copilaresti.
A insoti, a participa, a crea legaturi, a ajuta la studii, a sprijini integrarea sociala si profesionala, a favoriza accesibilizarea mediului si a transporturilor, a oferi sprijinul dumneavoastra, iata ce puteti face pentru ca principiul egalizarii şanselor si al participarii depline sa fie reflectat in mod adecvat.

Au trecut patru ani…

august 18, 2008 la 11:48 am | Postat in Campanii IHTIS | Lasă un comentariu
Etichete: , ,

În aceasta perioadă Asociaţia IHTIS împlineşte 4 ani. Prin activitatea noastră ne facem auzit glasul, am inceput sa schimbăm mentalităţi, ne facem cunoscute aspiraţiile şi ne străduim să strângem în jurul nostru oameni cu preocupări similare.

Faptul că o parte dintre idealurile noastre mici au început deja să se concretizeze, ne dă curaj: am făcut primul pas. Cei ce ne cunosc fie ni se alătură, fie ne cer sprijinul.

Primim sfaturi, primim aprecieri, însă “împreună-lucrare” înseamnă şi mai mult: înseamnă lucru în echipă.

La IHTIS avem nevoie, în primul rând, de voluntari. Voluntarul este acea persoana care desfăşoară, din proprie iniţiativă, o activitate în beneficiul celorlalţi sau pentru binele comunităţii, fără a obţine nici o gratificaţie financiară sau materială din această activitate. Voluntarii ne pot ajuta în: lucrul cu beneficiarii; activităţi educative/culturale/recreative; organizare evenimente; strângere de fonduri; coordonare proiecte; campanii publice; cercetare şi/sau anchete sociale etc.

La IHTIS avem nevoie de sponsori. Sponsorul este persoana fizică sau juridică, ce acceptă să susţină financiar şi/sau material o acţiune. Chiar dacă sponsorizarea nu acoperă în întregime suma necesară desfăşurării unui proiect ajutorul este semnificativ, reprezentând un punct valoros în redactarea unei cereri de finanţare adresată ulterior unui partener din ţară sau străinătate.

La IHTIS avem nevoie de parteneri. Parteneriatul este mai mult decât un dialog, deoarece, spre deosebire de acesta, partenerii acţionează împreună, fiecare având un rol şi constituind o parte dintr-un întreg.

La IHTIS avem nevoie de împreună-lucrare: voluntari, sponsori şi parteneri, dispuşi a pune în slujba semenilor puţin din ceea ce Dumnezeu le-a dăruit. Împreună putem făptui mult, dacă vom şti să punem pe primul plan un set de valori precum: cultura, profesionalismul, performanţa, competenţa, dar, mai presus de toate: Credinţa şi Dragostea.

 

VĂ AŞTEPTĂM LA IHTIS !

 

Mihaela Mihaescu

Arta dincolo de dizabilitate 3

august 16, 2008 la 12:14 pm | Postat in Diverse | Lasă un comentariu
Etichete: ,

Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii – incapabil sa-si auda propria muzica pentru cea mai mare parte a vietii sale adulte. Nascut in Germania, la Bonn in 1770, Beethoven a inceput sa-si piarda auzul la varsta de 32 de ani, iar la 48, a devenit complet surd.
Muzica lui Beethoven ne vorbeste despre suferintele omului in lupta cu adversitatile vietii ce stau in calea fericirii. Insa, nici chiar acele lucrari ale sale in care abunda accentele tragice nu se incheie cu sentimentul infrangerii sau cu acela al resemnarii, ci, pana la urma, aproape intotdeauna cu biruinta asupra destinului. In aceeasi masura, muzica lui Beethoven exprima bucuria, dand glas fortelor clocotitoare ale vietii, ca de pilda in finalul Simfoniei a VII-a Adversar hotarat al inegalitatilor sociale, Beethoven era profund increzator in progresul si viitorul luminos al omenirii, considerand ca, pentru fericirea ei, libertatea este indispensabila.
El considera ca muzica este un mijloc de comunicare si de comuniune cu oamenii, carora dupa propriile sale marturisiri, voia sa le insufle barbatie si credinta nestramutata in demnitatea umana.

„Vreau – spunea Beethoven – ca la ascultarea muzicii mele sa tasneasca scantei din sufletul semenilor mei”.

Pentru marele iubitor de oameni care a fost Beethoven, este deosebit de caracteristic faptul ca la numai patru ani inainte de sfarsitul vietii, cand suferintele trupesti devenisera tot mai chinuitoare, compune Oda bucuriei, transpunerea in muzica a textului lui Friedrich Schiller, maretul imn al infratirii intre oameni, cu care se incheie Simfonia a IX-a. Acest imn, in care marele compozitor face un apel catre popoarele lumii pentru o buna intelegere intre ele, are mai cu seama in zilele noastre o deosebita actualitate, fiind imnul Uniunii Europene.

Simfonia a IX-a (Corala) a fost terminata in 1833, in perioada in care Beethoven era complet surd. La prima sa reprezentatie a fost o scena memorabila: in ciuda surzeniei sale, Beethoven a insistat sa dirijeze, insa, fara ca el sa stie, adevaratul dirijor statea in afara razei sale vizuale. Dupa ultima masura, Beethoven, care nu a realizat ca muzica a incetat, nu a auzit nici imensa izbucnire de aplauze care o rasplateau. Unul dintre cantareti l-a luat de brat si l-a intors, pentru ca el sa vada ovatiile.

Viata independenta 3

august 14, 2008 la 12:49 pm | Postat in Si tu poti!, Viata independenta | Lasă un comentariu
Etichete: ,

Dezvoltarea omului este legată de perfecţionarea mişcărilor de prindere, apăsare, susţinere etc care pun în valoare funcţionalitatea mâinii.
În general, persoanelor cu dizabilităţi fizice le lipsesc îndemânarea, precizia şi rapiditatea mişcărilor, fapt ce îi determină pe cei din jurul lor să le interzică atingerea obiectelor, restricţie prin care nu sunt lăsate să se hrănească, spele, îmbrace singure.
Protecţia prin interdicţie justifică pericolul – cuţitul răneşte, priza electrocutează, flacăra provoacă incendiul… Dar, printr-o adaptare corespunzătoare efectul dăunător dispare.

Cu risc minim, se pot folosi cu succes:
- vase şi obiecte din material plastic, lemn sau tablă cu dispozitive de fixare;
- dotări mobile (în mediul rural);
- produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte fără nasturi, şireturi…

Toate acestea necesită investiţii, timp şi răbdare. Un simplu VREAU înfiripat în gând trebuie înţeles NU ca pe o cerere adresată cuiva, ci ca simbol al voinţei individuale de a obţine prin forţe proprii lucrul dorit. Prin exersare se dobândesc deprinderile şi prin ele – independenţa faţă de lucruri şi oameni.

Mihaela Mihaescu

Arta dincolo de dizabilitate 3

august 12, 2008 la 3:28 pm | Postat in Diverse, Si tu poti! | Un comentariu
Etichete: , ,
Vasile Popovici, Artist plastic naiv
Pictor. Născut la 19 martie 1969, în localitatea Caransebeş, judeţul Caraş-Severin.
Studii libere de pictură.
Este membru al Cenaclului Artiştilor Plastici Naivi “Vintilă-ARPLANA” din Reşiţa şi membru al Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Neuromotor, Filiala Caraş-Severin.

Activitate expoziţională: Debut in 1999. Lucrează cu dificultate din cauza unui handicap fizic.

52 – Expoziţii de grup;
8 – Expoziţii personale;
10 – Expoziţii internaţionale;
9 – Participări în tabere de creaţie;
11 – Premii;
33 – Distincţii.

Întreaga sa poveste aici.

Viata Independenta 2

august 11, 2008 la 7:36 am | Postat in Informatii utile, Si tu poti!, Viata independenta | Lasă un comentariu
Etichete: , ,
Intr-o locuinta adaptata posibilitatilor si nevoilor sale, tanarul cu dizabilitati fizice devine usor membru activ in viata de familie si de comunitate. In aceasta actiune cel mai important rol il are familia. Tanarul cu dizabilitati fizice nu trebuie sa se simta prizonier in propria locuinta. Acest om nu trebuie sa simta nici un fel de bariera in drumul sau spre o viata cat mai apropiata de normal. Gradul de independenta sporeste in timp. Nimeni nu poate face totul singur din prima zi, adaptarea obiectelor dupa necesitati si/sau achizitionarea acestora fiind obligatorie. Prin exersare se dobandesc deprinderile, la inceput totul facandu-se impreuna cu ceilalti, ca o joaca.
Un indemn si totodata un exemplu pentru tinerii cu dizabilitati fizice si familiile acestora care trebuie sa gaseasca timpul si instrumentele necesare pentru preocupari similare, ne sugereaza personajele din filmuletul de mai jos.

(… exemplele vor continua)

Pagina următoare »

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.