Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Solidaritatea, vointa si liberul arbitru

Noţiunea de solidaritate este circumscrisa adesea sferei sentimentale, individuale sau colective, fiind insa asociata intotdeauna cu voinţa şi liberul arbitru.

Am tendinta de a vorbi la trecut si de a spune ca “am incercat” sa organizam un festival la Dorohoi. Dar, gresesc, intrucat INCA INCERCAM.

Marturie ne este, printre altele, APELUL adresat tuturor elevilor botosaneni, care au o luna la dispozitie sa ne confirme, sau nu, dorinta lor de a se implica in organizarea unui eveniment inedit: FESTIVALUL SOLIDARITATII.

Precum se stie, evenimentul a fost amanat din motive financiare, partenerii nostri putand acoperi doar in mica parte resursele necesare.

Asa cum am afirmat inca la debutul acestui proiect, in luna iulie, dorinta noastra a fost de a desfasura intreaga actiune in Dorohoi; aici ne este sediul, aici ne sunt membrii, iar concurentii cu dizabilitati tot din aceasta zona sunt.

Pe 25 septembrie, ar fi trebuit ca in Sala Teatrului din Dorohoi sa invatam cu totii a spune NU DISCRIMINARII.

De ce nu am reusit? Poate datorita faptului ca SOLIDARITATEA in zona nu este inca deplina. Sa nu se creada ca nu exista deloc. Am gasit intelegere in multe locuri, i-am simtit alaturi pe cativa dintre reprezentantii institutiilor la care am apelat. Dar, in ciuda stradaniei noastre, cei 6000 RON necesari nu au ajuns la IHTIS nici azi.

Nu am renuntat. Am oftat si… am amanat. Am oftat privind trofeul realizat de un artist sticlar care, in ciuda dizabilitatii sale de auz si vorbire, Dl DINU DIACONESCU prin creatia si familia sa (sotia si fetita) este marturia vie a ceea ce inseamna IMPREUNA INTREGI. Prezenta lor pe scena la inmanarea trofeului ar fi cutremurat pe toti cei ce inca au indoieli ca un tanar cu dizabilitati poate deveni resursa in societate, ducand o viata normala. Acesti oameni MERITAU a fi pe scena, spre incurajarea micilor concurenti care nu-si doresc altceva decat sa ajunga candva sa duca o viata normala, iar pentru incurajarea lor sunt necesare modele, exemple vii, precum familia Diaconescu.

Am oftat si… am amanat. Am amanat, incercand sa nu invinuim pe nimeni de lipsa solidaritatii. Poate concediile si vacanta au fost de vina. Poate FESTIVALUL BERII si multe alte turnee pentru care s-au gasit bani.

Trofeul este superb si asteapta sa ajunga de sarbatori in odaia unui copil care, posibil sa nu mearga sau sa nu vada, dar al carui glas vrea sa rasune pe scena unui festival.

Nadajduim ca pana pe 3 decembrie, Ziua Mondiala de Solidaritate cu Persoanele cu Handicap, Dumnezeu va gasi si pentru noi o mica iesle, in Dorohoi sau oriunde altundeva, si resursele necesare, prin care copiii cu si fara dizabilitati sa inalte spre Cer imnuri de bucurie.

Mihaela Mihaescu