Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Sa fim prezenti, sa faptuim si sa daruim!

Orice asociatie “traieste” prin proiectele sale, actiuni dezvoltate mai mult sau mai putin corespunzator fondurilor avute.

Exista convingerea ca fara fonduri nu putem face nimic. Este adevarat, pana la un punct… Nu putem achizitiona cele necesare, cum ar fi: un mijloc de transport, un spatiu in care sa oferim servicii, recuzita necesara organizarii unor competitii culturale etc.

Este firesc ca fara implicarea celor din jur sa nu avem toate acestea, dupa cum la fel de firesc ar fi ca asociatiile mici sa fie sustinute de sponsori, donatori si parteneri astfel incat sa indeplineasca toate conditiile impuse de finantatori.

Cum ii putem gasi pe cei in masura a ne sustine? Am incercat in diverse feluri, am primit in 95% din cazuri doar promisiuni. Munca nu a fost usora, iar cand oboseala isi spune cuvantul, apare deznadejdea, tendinta de a renunta.

Avem acum certitudinea ca oamenii promit multe. Posibil sa fie un semn ca doresc doar sa para buni, intelegatori, solidari.

Am participat aseara la un nou eveniment folcloric. M-am dus ca simplu om, iubitor de folclor, ce doreste sa petreaca o seara intr-o sala de spectacol.

Pe scena chipuri si nume cunoscute, firesc sa fie asa dupa 8 luni in care direct sau indirect am faptuit impreuna.

As fi vrut sa trec neobservata, sa stau intr-un coltisor si sa uit de tot ce se intampla rau la IHTIS, concentrandu-mi atentia doar pe notiunea de spectacol si pe forfota vizibila a organizatorilor pentru a iesi totul de nota 10.

Pe neasteptate, s-a vorbit despre IHTIS. Dar… nu despre nevoi s-a vorbit: nu de campanie, nu despre spetacolul umanitar ce a avut loc in luna februarie, nici despre greutatile cu care ne confruntam ca si asociatie.

Despre ce s-a vorbit? Despre o carte, despre modesta noastra forma de recunostinta, despre ce am faptuit noi pentru cativa dintre interpretii populari prezenti aseara, NU invers.

Cat de trist ar fi fost sa se pomeneasca despre insuccesele noastre, cu ce impresie urata ar fi ramas cei ce auzeau de noi pentru prima data, si, ce ar fi fost in sufletul meu?

S-a vorbit despre o fapta, iar reactia celor prezenti a fost BUCURIA DE A PRIMI.

Mereu port in rucsacul din spatele fotoliului rulant cateva carti, gandind ca in orice clipa cineva doreste o informatie, iar eu trebuie sa fiu in masura oricand a o oferi.

12 carti au bucurat cu adevarat aseara. Am simtit aceasta in glasul unei doamne, auzind-o spunand fericita: “Am si eu o carte, scrieti-mi ceva”. Am mai auzit un “multumesc” si un “voi ajuta si eu”.

Da, pot fi doar promisiuni, ca si pana acum. Dar, ceva s-a miscat in cateva suflete fiindca am daruit. Au rostit acele cuvinte din suflet, pentru ca in acel moment nu li se cerea NIMIC, ci primeau si erau fericiti.

Ma intreb, daca nu cumva, oamenii pot invata sa daruiasca, primind. Si afirm aceasta intrucat aseara, dorind sa uit de IHTIS, fara nici cea mai mica intentie de promovare, m-am intors acasa cu certitudinea ca putem atrage atentia si solidaritatea de care avem nevoie, daruind noi insine.

Promovandu-ne faptele si nu nevoile, in “pusculita IHTIS” au intrat aseara 60 RON, doua donatii pentru care multumim Familiei Birica si unei doamne anonime din public.

Totul depinde de noi, membrii IHTIS, care trudind precum furnica putem strange bob cu bob si indeplini obiectivele.

Important este sa gasim impreuna raspuns la intrebarea: Ce putem face noi spre binele si bucuria celorlalti pentru a iesi in evidenta, pentru a sensibiliza, pentru a-i invata pe ceilalti sa intoarca asupra noastra BUCURIA DE A PRIMI?

Mihaela Mihaescu