Blogul Asociatiei IHTIS Romania

Cum bine este stiut, fiecare om are abilitati ridicate intr-o ramura anume si abilitati medii sau minime in alte domenii. Prin urmare, este firesc sa isi canalizeze atentia fiecare persoana in directia abilitatilor avute, ca la maturitate viata sa sociala sa se exprime prin transformarea acestora intr-o profesie care sa ii asigure un statut social, cel putin decent.

In general, incapacitatea primeaza: toti vad ceea ce nu pot, iar Comisiile de Expertiza a Capacitatii de Munca doar asta urmaresc. Nu neg ca sunt o multime de profesii pe care din start nu le-as alege, constienta fiind de propriile incapacitati in acele domenii. Dar acest aspect nu tine neaparat de dizabilitate, ci de aptitudini: sunt persoane cu dizabilitati ce pot conduce un autoturism si persoane fara dizabilitati ce nu au putut obtine permisul de conducere.

O aptitudine sau alta nu poate fi evaluata decat de persoana insasi prin practica, prin raportarea rezultatului personal la rezultatele altora, prin competitie. Toate acestea nu genereaza neaparat o ierarhizare a oamenilor, ci, ii ajuta sa se integreze corespunzator in grupuri cu aspiratii, aptitudini, viziuni similare.

ACCEPTATA ma simt NU cand sunt intampinata cu un zambet ci, cand mi se ofera sansa sa fac parte dintr-o echipa ce urmareste solutionarea unei probleme si mi se impun sarcini corespunzatoare capacitatilor si capabilitatilor avute, ba chiar putin peste acestea, pentru a incerca sa-mi depasesc permanent propriile limite.

De ce este necesara ACCEPTAREA? In orice domeniu, evaluarea lucrului finit se face functie de rezultatul obtinut. In cazul celui ce are o deficienta fizica, ceea ce il deosebeste de ceilalti este unitatea de timp alocata realizarii unei actiuni.

O simpla prezentare .ppt unei persoane cu dizabilitati ii poate lua 12 ore (fara exagerare, mi s-a intamplat vineri) iar uneia fara dizabilitati ii poate lua 60 minute. Rezultatul final e la fel de bun, dar efortul, stresul, oboseala… isi pastreaza proportia de 1 / 12.

Acceptarea, sansele egale, integrarea sociala se resimt real cand grupul constientizeaza acest aspect si nu tine cont de cantitate, ci de calitatea lucrului finit realizat de co-echipierul cu dizabilitati si de efortul suplimentar depus de acesta pentru a-l realiza.

Fiecare poate face un simplu experiment: masurati-va viteza de a tasta scriind cu nasul sau cu un singur deget de la o singura mana – apoi comparati acel timp “pierdut”, efortul depus, rabdarea necesara… cu usurinta cu care faptuiti acesta in mod firesc.

Veti intelege atunci ce inseamna a ACCEPTA, a oferi SANSE EGALE si a FAPTUI IMPREUNA.

Personal, formez o echipa sau accept sa rezolv o particica din proiectul unei echipe, in momentul in care simt ca exista cineva dispus sa imi accepte atat capacitatea de a faptui, cat si limitele generate de deficienta fizica.

Iata, in numai un an, am descoperit oameni solidari dar si dintre cei care doar promit, au existat motive de bucurie dar si de intristare, ne-am propus idealuri mici sau mari, unele s-au realizat, altele urmeaza, in sufletele unora am adus bucurie, in timp ce altii si-au manifestat nemultumirea…

Daca putinul faptuit IMPREUNA a folosit sau a adus bucurie o singura clipa, unei singure persoane, atunci ACCEPTARE – SANSE EGALE – INTEGRARE SOCIALA DEPLINA – sunt termeni ce NOI i-am determinat sa existe, fie numai pentru o clipa.

Cred ca un prim pas pentru anul ce vine ar fi sa ne unim fortele si sa alegem un suflet luna de luna pe care sa-l bucuram cu ce putem, fie si numai cu simpla noastra prezenta, ajutandu-l sa constientizeze ca noi il ACCEPTAM asa cum e.

Putem  bucura sufletele celor cu dizabilitati dar si ale acelora fara astfel de probleeme. O comunitate inclusiva spune NU DISCRIMINARII in ambele sensuri, iar noi asta ne dorim a fi.

Mihaela Mihaescu