PUTETI SA BUCURATI CU ADEVARAT UN SUFLET DE FLORII?

martie 8, 2010 la 11:52 am | Postat in Campanii IHTIS | 9 comentarii

Institutia speciala – locul in care copiii, tinerii, adultii cu dizabilitati severe ajung fara voia lor si din care clipa de clipa doresc sa evadeze.
Din acel loc LIBERTATEA este privita prin fereastra, iar omul vazut pe strada sau salariatii care vin si pleaca zilnic sunt considerati a fi cei mai fericiti oameni: nu pentru ca-s bogati, nu pentru ca-s sanatosi, ci pentru ca sunt LIBERI.
Se spune ca odata, in camera unui astfel de camin vietuiau doi buni prieteni: ambii imobilizati la pat, insa unul din ei “privilegiat” intrucat avea patul langa fereastra. Statea mereu intors cu fata catre fereastra si-i descria bunului sau prieten ceea ce vedea: pomii in floare, porumbeii, copiii zbenguindu-se, tinerii indragostiti etc., descriindu-i cu lux de amanunte si zambind fiecare mic detaliu. Anii au trecut, multi, foarte multi… si Dumnezeu a vrut ca cel chemat la Sine sa fie taman povestitorul lucrurilor frumoase din lume, vazute din spatele unei ferestre de spital. Ramas singur si indurerat, prietenul sau a cerut asistentei sa fie mutat el in patul de la fereastra, gandind ca lipsa tovarasului sau ii va parea mai usoara, daca va avea sansa sa vada el insusi “frumoasa lume din spatele ferestrei”. Ruga i-a fost implinita, dar stupoare: din patul fratelui sau de suflet nu se vedea decat un zid darapanat de vreme, urat si deprimant. A inteles atunci, intr-o singura clipa, sensul adevaratei prietenii: fericirea lui a depins ani in sir de imagini, ganduri si istorisiri pornite din SUFLET pentru a-l alina, pentru a-l intari, pentru ca sederea lui in acel pat de spital sa devina o cruce pe masura puterilor lui.
Acelasi rost il are si CARAVANA IHTIS, acelasi grad de implicare sufleteasca. Primul popas va fi la caminul spital din Dumbraveni, jud. Sibiu, unde sunt internati 250 de beneficiari cu dizabilitati severe, care sunt acolo poate de cand erau copii.
Pentru acest proiect avem nevoie inainte de toate sa ne unim prin caldura din sufletele noastre, pentru ca atingand mana celor ce ne asteapta, sufletele lor sa descopere firavele valori de intarire ce au mai ramas in lume, in oameni.
Cum bine este stiut, IHTIS nu are resurse lumesti si nici nu pune pret pe acestea. IHTIS are doar SUFLET si daca “cel rau nu va ingadui sa si-l piarda”, sambata 27 martie CARAVANA IHTIS coordonata de DL FLORIN RACOCI va porni la drum spre Dumbraveni cu cele mai de pret daruri: cuvantul bun si curat, strangerea de mana sincera, un program folcloric de exceptie si… mici daruri materiale – cumparate de tinerii cu dizabilitati fizice – membrii fondatori IHTIS (Irina si Catalina) daruri care sa pastreze vie legatura dintre noi si cei ce vor ramane apoi iar… la fereastra unui camin spital…
Cei ce doresc sa ne insoteasca fizic sau sa contribuie intr-un fel anume la acesta actiune (fie si numai cu o strangere de mana sincera), sa il contacteze pana la sfarsitul acestei saptamani pe DL FLORIN RACOCI.
CARAVANA IHTIS VA ASTEAPTA PE FIECARE SA BUCURATI IN FELUL VOSTRU UNUL DINTRE CELE 250 DE SUFLETE DE FLORII !

Mihaela Mihaescu

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.