Asa am inteles noi la IHTIS termenul “a demonstra”
mai 19, 2010 la 11:54 am | Postat in Ganduri, Problemele noastre, SUFLET LANGA SUFLET, Viata in fotoliul rulant | Un comentariuAm initiat anul trecut numeroase actiuni publice, mediatizate de fiecare data prin sute de mailuri si afise, demonstrand cu flori in maini ca in ciuda problemelor de sanatate avute, tinerii cu dizabilitati doresc sa faptuiasca, sa traiasca demn si firesc printre oameni, simtindu-se IMPREUNA INTREGI.
Asa am inteles noi la IHTIS termenul “a demonstra”.
Pentru toate demonstratiile noastre am cautat fonduri, considerand ca entitatile economice au capacitatea de a le sustine pe cele non-profit, fara sa piarda nimic, directionand spre sectorul social o particica din impozitul pe profit, pe care oricum l-au varsat in visteria statului, ce acum pare ca tot goala a ramas.
Pentru ca noi si cei ca noi (adica alte ong-uri) nu am primit macar 5% din sprijinul solicitat, asistam astazi la o altfel de “demonstratie” – o manifestatie publica cu caracter politic-social.
Acum ni se cere ajutorul exact de catre acei oameni care, la randul lor, pot sa ne ajute mereu fara sa cheltuiasca nimic din propriile venituri, ci doar completand simple formulare de re-directionare a mici procente catre ONG-uri, sume pe care fiecare cetatean oricum le da periodic statului sub forma de impozite.
Cei ce nu au facut aceasta pana acum, cu siguranta nu au inteles cu adevarat modul de functionare, rolul si rostul nostru.
Multi sunt cei ce-si pun si o alta intrebare: “Cum sa daruiesti daca tu nu ai suficient pentru tine?” Dar tocmai alegerea de a darui altora este cea care te face sa realizezi ca de fapt avem mereu ceva de demonstrat si de daruit.
Mihaela Mihaescu
Ganduri pentru prieteni
martie 10, 2010 la 6:23 pm | Postat in Ganduri, Invata sa ma accepti!, Viata in fotoliul rulant | 8 comentarii“Zadarnic ii este omului a dobandi lumea intreaga, daca isi pierde sufletul sau”.
Am fost copil… Adoram sa ma joc cu cei de varsta mea: sa ma cocot in pom (fie chiar si pe cea mai de jos creanga), sa joc sotron (chiar daca in loc sa sar, paseam sustinandu-ma cu bratele pe dupa gatul copiilor din cartier) etc. Faceam toate acestea departe de ochii parintilor prietenilor mei, care isi certau copiii ca ma acceptau asa cum sunt… iar noi NE ASCUNDEAM si ne jucam, crescand IMPREUNA.
Am fost eleva … Am constatat repede ca atentia si memoria ma pot angrena intr-o competitie dreapta si egala. Scoala era viata mea. O intrebare insa imi tulbura si in acest loc sufletul: LA CE-TI VA FOLOSI? Ma durea, plangeam nopti in sir, dar imi iubeam colegii si ei pe mine; NE ASCUNDEAM si invatam IMPREUNA.
Am avut apoi un loc de munca… Doream ca in fata acelor copii alaturi de care am crescut sa nu am motive SA MA ASCUND. Ne intalneam… la randul lor aveau copii si-i leganam IMPREUNA.
Am fost si voluntar… Prima lectie invatata a fost aceea ca “zadarnic ii oferi unui om o cana cu apa daca lui ii este foame”. Un timp am primit hrana de care aveam nevoie, dar cand nu am mai putut sta la masa IMPREUNA, am hotarat sa gasesc singura hrana pe gustul meu si al prietenilor mei din fotoliul rulant… Si ea s-a numit … IHTIS – Irina, Catalina, Gheorghe, Florin Milciu, Nicoleta, Stefania, Dani, Madalina etc. 21 de prieteni dispusi a face cunoscut sensul cuvantului IMPREUNA.
Ce ideal maret! A FI IMPREUNA intr-o lume ce se teme de propria identitate si nu incearca decat sa umileasca, sa dezbine, sa ASCUNDA tot ce tine de dorinta sincera de A FI IMPREUNA si atat.
De aceasta data EU SUNT CEA CARE AR VREA SA SE ASCUNDA in modestie, in sinceritate, in adevar, in liniste, in nevoia sufletului pe care doar Hristos (IHTIS) o poate hrani.
Mihaela Mihaescu
CE ANUME NE LIPSESTE SA PUTEM FI OAMENI?
februarie 22, 2010 la 8:15 pm | Postat in Ganduri, Invata sa ma accepti!, Noi si ei, Si tu poti!, Viata in fotoliul rulant | 6 comentariiPun aceasta intrebare, ca poate cineva care citeste aceste randuri pe blog, va putea sa-mi raspunda, pentru ca - trebuie sa recunosc – eu nu am reusit sa-mi dau un raspuns pana acum!
In urma cu cativa ani am cunoscut doua persoane deosebite, doua surori care fusesera lasate pe acest pamant ca si o lectie de viata pentru noi toti, de la Bunul Dumnezeu.
In urma cu cativa ani le-am cunoscut pe CARMEN si GABI TACHE, doua surori care de la nastere a trebuit sa-si duca viata in fotoliul rulant, adica in carut cu rotile, dar asta nu le-a impiedicat sa-si duca viata intr-o curatenie sufleteasca si spirituala extraordinara.
Doua fiinte care mi-au aratat cum poti trai in aceasta lume, avand sufletul curat, cum poti trai chiar daca viata nu-ti da zambete in fiecare zi.
M-a primit cu acelasi lacrimi calde ce curgeau pe obraz, cu aceeasi bucurie ca ma revede si cu aceeasi dragoste a unei prietene adevarate. Ea nu uitase, ea era aceeasi, eu ma schimbasem, eu devenisem mai indiferent la problemele ei
Oare de ce? As putea spune ca timpul, ca problemele sau mai stiu eu ce motiv as invoca, dar nu este asa… Puterea de a fi om, puterea de a pastra prietenia ei adevarata, puterea de a ramane OM !
Cine poate sa-mi raspunda, ce trebuie sa faci ca sa poti ramane OM?
Carmen Tache, in ciuda problemelor grele, a stiut sa ramana OM, a stiut sa ma pastreze in camaruta sufletului ei. Eu nu, eu nu am avut ceva… Dar… oare ce?
Poate dorinta de a face ceva OMENESC?
FLORIN RACOCI
GANDURI DIN SUFLET
februarie 5, 2010 la 7:54 pm | Postat in Cum ne vad ceilalti, Ganduri, Invata sa ma accepti!, Si tu poti! | 3 comentariiPentru mine era o zi trista, eram dezamagita si parca nimic, nimic nu mai capata sens. Sunt un om optimist, dar oare cursul sufletului meu era sa se schimbe?
M-am intilnit cu prietenii mei de suflet, Miki si Adi crezand ca macar pe timpul intilnirii sa capat din nou o picatura de bine, dar nu. Doream sa ma mobilizez, pentru ca de cand am devenit mama mi-am zis ca sufletul meu apartine fetitelor. Era grav, nici macar acest lucru nu ma mai punea in miscare.
Mi-am deschis sufletul si am povestit prietenilor ce durere mare simteam. Costina se afla din nou in dificultate. Profesorii, parintii si grav directorul scolii, doreau sa o excluda de la scoala. Am simtit in acea zi ca eram inconjurata de acesti oameni, ca altii nu mai exista. Mi se pareau toti neputinciosi. Ochii Costinei pareau a fi gri, plangeau si ma cautau peste tot. Prietenii mei mi-au propus sa faca cunoscut cazul Costinei pe internet.
I-am data mana libera Mihaelei sa faca ce doreste, din politete sa nu zic nu la dorinta ei de a se implica.
A doua zi ma suna la telefon si-mi spune “Doamna Voicu” sa stii ca te-au preluat foarte multe ONG-uri. In gandul meu recunosc ca am zis “Ei si ce-i cu asta”. Seara ne-am intilnit din nou. Au deschis calculatorul si mi-a aratat IHTIS. M-am uitat foarte mirata? Cine este. Este un ONG. Nu pricepeam. De-a lungul saptaminilor pe internet in cadrul acestui ONG a curs un forum, dar doar doi oameni sustineau cauza Costinei, Michi Mihaescu si Florin. Cine erau acesti oameni, de unde ne cunosteau, de ce vorbeau atat de frumos despre noi? Mesajul pe care l-am primit de la Michi Mihaescu si sustinerile domnului Florin m-au trezit.
Exista oameni de care imi va fi rusine daca nu voi lupta, Ei ma sustin, asteapta rezultate de la mine, ca mama in dreptul Costinei. Ma necajeau si ma ingrijorau toate mesajele negative care apareau, dar “PUTINI” din jurul nostru m-au mobilizat sa merg mai departe.
A fost o perioada trista, dar o perioada care mi-a demonstrat inca o data ca dupa trist vine vesel, ca dupa rau vine bine s.a.s.m.d. Rugaciunile catre Bunul Dumnezeu au fost ascultate, lucrurile s-au indreptat, Costina si-a gasit locul ei, familia ei s-a linistit, traim normal, dar din aceasta experienta am vazut ca pe langa prietenii pe care ii aveam: Miki, Cristina, dna Adriana, fetita noastra mai mare Mirela si multi dintre colegii ei de scoala, ni s-au alaturat altii cu suflet mare, de la care am primit noi lectii.
A venit ziua sa o cunoastem pe MICHI MIHAESCU SI PE DOMNUL FLORIN.
Michi si-a exprimat dorinta ca vrea sa ne cunostem intr-o zi mare. A FOST O ZI FOARTE MARE. Ne-am intilnit cu o saptamina inainte de festival, parca traiam in alte vremuri, am inceput sa simt din nou mingairea iubirii, caldura sufletelor, sa simt realitatea, pe care unii spun ca este cruda, dar nu este decat REALITATE si atat, sa simt bucurie cand fac o noua cunostinta, sa imprastii plictiseala, stresul.
Marturisesc ca sufleteste am simtit bucuria unei noi intilniri, emotiile pe care le simteam in copilarie, SI INTILNIREA S-A PETRECUT – MICHI, FLORIN, TANTICA, JENI, COSTINA, MIRELA, DANIELA SI STEFAN. Am incins o discutie de parca ne cunosteam de cand lumea, privirile erau calde, ne cautam unul pe celalalt. O priveam pe Michi si in gandul meu mi-am zis: “Exista oameni mai puternici decat mine”. In jurul meu tot timpul mi se spunea ca sunt foarte puternica, dar din fericire pentru mine exista oameni mai puternici. Ajunsi acasa, dupa intilnire, ma rugam la Dumnezeu sa ma fi placut Michi, era un om cu personalitate, un om care cerea seriozitate si recunosc ca eu eram marcata inca de comportamentul celor de la scoala care ma acuzau ca sunt rea. Imi doream ca acest om ,Michi, sa nu-si isi schimbe impresia despre mine.
Timpul a trecut, am mers la FESTIVAL, sufletul meu iar era plin de bucurie, de cantec, de miscare, ma simteam acolo la fel ca atunci cand pleci mult timp de acasa si revii.Te uiti in toate locurile, iti mangai toate lucrurile preferate, te uti la fotografiile celor dragi….
Nu-mi venea sa cred ca traiesc aceasta experienta placuta. NU VREAU SA FIU INTERPRETATA GRESIT; BUNUL DUMNEZEU NE-A TRECUT PRIN ACEASTA SITUATIE CU COSTINA TOCMAI PENTRU A INTRA IN ACEASTA EXPERIENTA, IHTIS – ACUM AM INTELES CU ADEVARAT CE INSEAMNA IHTIS – COSTINA SI-A GASIT LOCUL EI DATORITA IHTIS, AM INVATAT CA TREBUIE SA LUPT, IMI PLACE ACEASTA LUPTA, ESTE O PROVOCARE.
Trebuie sa convingem oamenii ca in aceasta viata nu avem nevoie doar de bani, ci si de alimentarea sufletului. La mine sufletul se golise IHTIS mi l-a umplut. Imi doresc din tot sufletul ca Bunul Dumnezeu sa ma ajute sa umplu si eu sufletul IHTIS. Dimineata ma trezesc cu acesta dorinta si sigur se va implini. Ne avem unul pe celalat si vom trece peste toate barierele de care mi-a vorbit si Michi si de curind si Vali Duran. Sunt sigura ca acele bariere exista pentru ca noi nu le-am ridicat. Vreau sa pornim o campanie de ridicare a barierelor. Am sa rog pe toti cei care sunt alaturi de IHTIS, indiferent sub ce forma: voluntar, membru s.a.s.m.d. sa nu creada in bariere, totul se poate rezolva atunci cand crezi cu adevarat in ce ceri, daca este o cauza corecta si daca nu dai limite fixe de rezolvare.
Din pacate traim intr-o societate in care oamenii nu au curaj, sunt complexati, sunt negativi si nu isi doresc sa-si mai complice existenta din cauza acestor bariere. IHTIS va participa la ridicarea acestor bariere.
IMI PARE BINE CE MI S-A INTIMPLAT CU COSTINA, V-AM CUNOSCUT PE VOI CE ERATI CU ADEVARAT PRIETENII MEI SI AM CUNOSCUT OAMENI CE URMAU SA DEVINA PRIETENII MEI. VA MULTUMESC LA TOTI SI IMI DORESC IMPREUNA SA REZOLVAM ALTE CAZURI, CACI VOI ATI REZOLVAT UN CAZ SI ATI RIDICAT O BARIERA.
CU MULTA CONSIDERATIE,
DANIELA VOICU
RADIO IHTIS – ecoul glasurilor noastre !
ianuarie 8, 2010 la 3:11 pm | Postat in Anunt important, Ganduri, Proiecte IHTIS, Viata in fotoliul rulant | 2 comentarii
In ultimul an, am observat deseori cu totii ca, mass-media prezinta mai ales aspectele negative din viata sociala, cum ar fi: situatia financiara precara, gravitatea bolii, situatiile discriminatorii, izolarea, inactivitatea etc. Reactia oamenilor, urmare acestor stiri, este reflectata prin atitudinea cetateanului vis-à-vis de prezenta unui tanar in fotoliu rulant, prezent intr-un loc public, manifestata prin: mila, teama, umilinta, marginalizare etc. Pe langa acest aspect, tinerii cu dizabilitati se simt discriminati si atunci cand remarca ignoranta presei, a celor din jur, fata de implicarea lor directa – ca si organizatori de actiuni publice pozitive (festivaluri, lansari de carte, actiuni umanitare etc.)
Acest site ne ajuta sa comunicam online, sa vorbim lumii despre noi. Acelasi rost il au si cartile scrise de noi insine. Fiecare din aceste doua mijloace de promovare au grupuri tinta distincte, care intr-un fel sau altul ne cunosc si ne apreciaza, ne critica sau ne sustin activitatea.
Cel mai discutat proiect IHTIS de pana acum, a fost infiintarea acestui post de radio online.
BUNA sau REA aceasta ideie?
Pe acest site sunt in 24 de ore in medie cca. 50 de vizitatori. Aseara, odata cu lansarea POSTULUI DE RADIO IHTIS - au fost in acelasi timp, in dialog direct 17 ascultatori.
Ce i-a atras? Cu siguranta noutatea, faptul ca puteau dialoga intr-un altfel de cadru, senzatia ca sunt ascultati sau sentimentul de IMPREUNA intr-o actiune inedita.
Ca de fiecare data, a fost pornit un proiect fara nicio sustinere financiara din afara.
Sa platim din veniturile personale pentru a faptui, a devenit pare-se REGULA nr 1 la IHTIS.
Nu imi place sa cer, nu doresc sa impun, dar ar fi ideal ca acest proiect sa fie sustinut financiar si de catre noi, beneficiarii sai, partial, dupa puteri.
MULTUMIRI coodonatorului si sustinatorului acestui proiect – DL. FLORIN RACOCI, alaturi de care, vom invata seara de seara sa fim, sa glasuim si sa faptuim SUFLET LANGA SUFLET.
Pentru a deveni ascultator RADIO IHTIS, adaugati in lista de mesenger ID-ul radioihtis, apoi dati clik pe imaginea de mai sus, accesand astfel blogul RADIO IHTIS unde se regasesc toate detaliile dorite
Mihaela Mihaescu
Haideti sa ne organizam !
ianuarie 4, 2010 la 10:52 am | Postat in Anunt important, Ganduri, Invata sa ma accepti!, Proiecte IHTIS | 21 comentariiDragi membrii si voluntari IHTIS,
De foarte, foarte multe ori s-a afirmat ca Michi =IHTIS. La inceput a fost posibil; activitatile erau rare, iar eu puteam raspunde prompt fiecaruia.
Acum numarul proiectelor a crescut, fiecare voluntar doreste sa actioneze intr-o anumita directie, cu ganduri bune, benefice pentru IHTIS.
Dar, orice ideie in parte necesita timpul sau, iar multitudinea solicitarilor este in prezent mult peste posibilitatile mele fizice.
Multe dintre actiunile IHTIS apar pe acest site abia dupa ce s-au realizat, iar cititorul nu are cum observa ca in spatele randurilor sau imaginilor respective stau uneori sute de ore de activitate online a unui singur om sau cel mult 2, 3.
Fiecare om are limite, fiecare om are dreptul sa spuna ATAT POT, iar toti cei din jur trebuie sa accepte aceasta. Eu am oare acest drept, de a afirma ca fac ATAT CAT POT, in masura in care cei ce ma cunosc stiu bine ca POT pentru mine este limita extrema?
Acest site este SEDIUL IHTIS, si orice propunere trebuie prezentata aici, astfel incat toti membrii si voluntarii sa se implice dupa puteri in actiunile respective, astfel incat limita mea de a faptui sa nu fie zilnic cea extrema.
Asadar, imi voi permite sa atasez acestui articol, tot ce primesc prin mail ca si propunere, in speranta ca fiecare va gasi timpul si priceperea de a solutiona parte din problemele si actiunile ivite.
Adresez fiecaruia rugamintea de a prelua sarcinile singuri, in parte sau in intregime, din propunerile ce vor fi prezentate in comentariile ce vor urma, informandu-ne printr-un coment personal.
Mihaela Mihaescu
UN GAND DE SUFLET PENTRU TOTI
decembrie 20, 2009 la 1:26 pm | Postat in Ganduri, IMPREUNA INTREGI | 8 comentariiDarul promis de Alexandru – micul voluntar IHTIS
Cei mai bogati oameni sunt cei care stiu darui din ceea ce au;
Cei mai puternici oameni sunt cei care se inving pe sine;
Cei mai fericiti oameni sunt cei ce L-au gasit pe Dumnezeu.
In 2009, cativa OAMENI si-au unit sufletele si au desavarsit un proiect al carui buget a pornit mereu de la 0 (zero), indiferent de actiunea initiata.
Desi putini, pe niciunul dintre ei criza financiara nu i-a impiedicat sa faptuiasca, barierele sociale si indiferenta celor din jur nu i-au determinat sa renunte, iar aceasta lume dezbinata nu i-a oprit sa genereze zeci de clipe frumoase in care sa ne simtim de fiecare data IMPREUNA INTREGI.
Cel mai bogat an IHTIS ia sfarsit. Tuturor acelora ce l-au generat, membrii Asociatiei IHTIS le multumeste printr-un colind pentru suflet… AICI.
IMPREUNA INTREGI INTRU MULTI ANI !
Mihaela Mihaescu
ACCEPTARE + SANSE EGALE = INTEGRARE SOCIALA DEPLINA
noiembrie 23, 2009 la 3:18 pm | Postat in Ganduri, IMPREUNA INTREGI, Invata sa ma accepti!, Viata in fotoliul rulant | 3 comentariiCum bine este stiut, fiecare om are abilitati ridicate intr-o ramura anume si abilitati medii sau minime in alte domenii. Prin urmare, este firesc sa isi canalizeze atentia fiecare persoana in directia abilitatilor avute, ca la maturitate viata sa sociala sa se exprime prin transformarea acestora intr-o profesie care sa ii asigure un statut social, cel putin decent.
In general, incapacitatea primeaza: toti vad ceea ce nu pot, iar Comisiile de Expertiza a Capacitatii de Munca doar asta urmaresc. Nu neg ca sunt o multime de profesii pe care din start nu le-as alege, constienta fiind de propriile incapacitati in acele domenii. Dar acest aspect nu tine neaparat de dizabilitate, ci de aptitudini: sunt persoane cu dizabilitati ce pot conduce un autoturism si persoane fara dizabilitati ce nu au putut obtine permisul de conducere.
O aptitudine sau alta nu poate fi evaluata decat de persoana insasi prin practica, prin raportarea rezultatului personal la rezultatele altora, prin competitie. Toate acestea nu genereaza neaparat o ierarhizare a oamenilor, ci, ii ajuta sa se integreze corespunzator in grupuri cu aspiratii, aptitudini, viziuni similare.
ACCEPTATA ma simt NU cand sunt intampinata cu un zambet ci, cand mi se ofera sansa sa fac parte dintr-o echipa ce urmareste solutionarea unei probleme si mi se impun sarcini corespunzatoare capacitatilor si capabilitatilor avute, ba chiar putin peste acestea, pentru a incerca sa-mi depasesc permanent propriile limite.
De ce este necesara ACCEPTAREA? In orice domeniu, evaluarea lucrului finit se face functie de rezultatul obtinut. In cazul celui ce are o deficienta fizica, ceea ce il deosebeste de ceilalti este unitatea de timp alocata realizarii unei actiuni.
O simpla prezentare .ppt unei persoane cu dizabilitati ii poate lua 12 ore (fara exagerare, mi s-a intamplat vineri) iar uneia fara dizabilitati ii poate lua 60 minute. Rezultatul final e la fel de bun, dar efortul, stresul, oboseala… isi pastreaza proportia de 1 / 12.
Acceptarea, sansele egale, integrarea sociala se resimt real cand grupul constientizeaza acest aspect si nu tine cont de cantitate, ci de calitatea lucrului finit realizat de co-echipierul cu dizabilitati si de efortul suplimentar depus de acesta pentru a-l realiza.
Fiecare poate face un simplu experiment: masurati-va viteza de a tasta scriind cu nasul sau cu un singur deget de la o singura mana – apoi comparati acel timp “pierdut”, efortul depus, rabdarea necesara… cu usurinta cu care faptuiti acesta in mod firesc.
Veti intelege atunci ce inseamna a ACCEPTA, a oferi SANSE EGALE si a FAPTUI IMPREUNA.
Personal, formez o echipa sau accept sa rezolv o particica din proiectul unei echipe, in momentul in care simt ca exista cineva dispus sa imi accepte atat capacitatea de a faptui, cat si limitele generate de deficienta fizica.
Iata, in numai un an, am descoperit oameni solidari dar si dintre cei care doar promit, au existat motive de bucurie dar si de intristare, ne-am propus idealuri mici sau mari, unele s-au realizat, altele urmeaza, in sufletele unora am adus bucurie, in timp ce altii si-au manifestat nemultumirea…
Daca putinul faptuit IMPREUNA a folosit sau a adus bucurie o singura clipa, unei singure persoane, atunci ACCEPTARE – SANSE EGALE – INTEGRARE SOCIALA DEPLINA – sunt termeni ce NOI i-am determinat sa existe, fie numai pentru o clipa.
Cred ca un prim pas pentru anul ce vine ar fi sa ne unim fortele si sa alegem un suflet luna de luna pe care sa-l bucuram cu ce putem, fie si numai cu simpla noastra prezenta, ajutandu-l sa constientizeze ca noi il ACCEPTAM asa cum e.
Putem bucura sufletele celor cu dizabilitati dar si ale acelora fara astfel de probleeme. O comunitate inclusiva spune NU DISCRIMINARII in ambele sensuri, iar noi asta ne dorim a fi.
Mihaela Mihaescu
Greutatea de a sta in casa
octombrie 31, 2009 la 8:25 am | Postat in Cum ne vad ceilalti, Ganduri, Invata sa ma accepti!, Viata in fotoliul rulant | 2 comentarii
Cand esti prea plictisit si ti-ai epuizat toate posibilitatile de a-ti umple timpul liber, atunci este de ajuns sa-ti fixezi ochii pe fereastra si ti se deschide o pata de lumina catre viitor in care tu, ca persoana, n-ai niciun handicap si toata lumea este perfect valida. O lume in care nu trebuie sa suporti niciun fel de repros din partea vreunui semen de-al tau si asta iti da o bucurie pe care nu poti sa o definesti cu niciun cuvant, o forta cu care sufletul se umple si incepe sa radieze lumina, incat tu, cu ochii mintii, iti vezi corpul radiind de lumina. In acele clipe te simti usor si plutesti ca intr-o lume ireala, uitand ca cei de langa tine nu au rabdare si nu te pot intelege adesea, pentru ca ei isi vad proriile greutati care li se par mult mai apasatoare decat ale unui om care nu se poate misca singur, neavand forte motrice pentru a o face. Intr-o zi, chiar ii spuneam nepoatei mele ca, pentru ca nu am maini pentru a putea sa le folosesc, le folosesc pe ale altora, iar aceasta deficienta este ca si cand timpul te-a oprit intre doua ferestre, una in fata si alta in spate. In fata nu iti place ce se intampla si nu intelegi de ce oamenii nu te inteleg, iar in spate ai un trecut limitat. De exemplu, de putinele ori in care am iesit din casa, oamenii nu au stiut sa ma intrebe decat “ce fac?” Stau sa ma gandesc, de ce ne asociaza cu niste retardati si nu gasesc nici un subiect de discutie, de ce nu pot sa accepte ca si noi suntem oameni? Eu cred ca odata va veni si ziua in care voi scapa de aceasta neputinta si atunci vor vedea ca de fapt sunt mult mai valida decat ei. Acest gand este forta ce ma ajuta sa traiesc, fara sa ma intristez si sa imi fac ganduri negre. Stiu ca IHTIS isi doreste sa ajute mult oamenii ca noi. Dar, totodata stiu ca si noi trebuie sa ne unim si sa ajutam cu o vorba, cu o sugestie, cu o mica fapta. Pentru ca IHTIS ar trebui sa fim NOI TOTI. Acum imi este greu… Aceste ganduri ce vi le trimit din cand in cand, le strang in memorie si cand vine nepoata mea in vizita la noi i le dictez. Cu foaia unde-mi asterne gandurile, se intoarce in orasul sau, le introduce in calculator si le trimite apoi, prin mail, la IHTIS. Imi doresc tare mult un PC, pentru a scrie tot ceea ce simt, adevaruri din care oamenii sa-si dea seama cum sunt eu si sa realizeze ca … EXIST. Va doresc multa sanatate, si Michi sper sa ne vedem curand. Au trecut 3 ani de cand te tot astept… LUPU ESTERA NICOLETA
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.





















