Invitatie la … “POVESTEA SUFLETULUI MEU!”

octombrie 2, 2010 la 12:28 pm | Postat in Cum ne vad ceilalti, Viata in fotoliul rulant | 3 comentarii


Dumnezeu ne poarta pasii pe unde nici nu gandim. Ne ies in cale OAMENI; uneori pentru o clipa, alteori pentru intreaga viata. “Povestea sufletului meu” m-a ajutat sa ma intorc in timp. O noua emisiune ce va debuta curand la TVRM, mi-a oferit sansa sa poposesc printre amintiri, alaturi de cei ce m-au inteles de-a lungul vietii cu ADEVARAT.

Mi-am regasit copilaria in povestirea mamei si a dnei invatatoare MARIA TOMA; apoi adolescnta prin intrebarile puse de realizatorul emisiunii DL GEORGEL NUCA si moderatorul – DL IRINEL POPA.

S-a vorbit frumos despre o viata traita in fotoliul rulant: IULIA ALBU, ADINA si GABRIEL DOBRESCU, ROXANA PUIA, MARIA STERE si alti invitati din public veniti din simpla curiozitate. Interpretii nostri dragi, NORICA ENACHE si PETRICA CIOBANU, mi-au fost si ei alaturi cu sufletul, cantecul si… lacrima.

Ii sopteam in gand “timpului sa se opreasca”: ma simteam bine alaturi de cei dragi dar, eram parca si in asteptarea acelora care din diverse pricini lipseau din preajma mea, desi sunt eroi importanti ai povestii sufletului meu. Dar, fiecare are povestea sa, si si-o deapana dupa cum Dumnezeu randuieste.

Va fi o emisiune reusita, dupa parerea tuturor, in care nimeni nu cere nimic. O emisiune in care sufletele se deschid iar teama de a fi noi insine dispare. O emisiune in care ies la suprafata roadele sufletului, prietenia, cunoasterea de sine si mai ales faptele fiecaruia. O emisiune care, cu siguranta, va indemna telespectatorul sa murmure in gand, privind-o: timpule opreste-te, pentru “POVESTEA SUFLETULUI MEU”.

Conform grilei de programe, prima emisiune se va difuza vineri, 8 octombrie, ora 19.00, pe TVRM EDUCATIONAL.

Mihaescu Mihaela

Marius vrea mai mult de la sine, prin noi

septembrie 29, 2010 la 11:32 am | Postat in Problemele noastre, Proiecte IHTIS, Resursa in societate, Viata in fotoliul rulant | Scrie un comentariu

Cat de necesar este un centru Socio-Cultural IHTIS, ne aminteste astazi Marius, prin mesajul sau:

“Numele meu este Girada Marius, locuiesc in orasul Dorohoi – judetul Botosani, am 31 de ani si din cauza unor probleme medicale la nastere, am dobandit o dizabilitate fizica, gradul intai – manifestata prin tulburari spastice accentuate.
Din cauza mentalitatii vis-a-vis de dizabilitatea mea, nu am mers la scoala, iar acum vad ca am gresit.
Am aflat de la o prietena, pe nume Andreea Ivan, ca printr-un proiect online al Fundatiei Motivition, anul trecut a inceput scoala online, la distanta [primind teme si raspunzand prin e-mail], absolvind astfel primele 4 clase.
Am scris si eu Fundatiei Motivition si mi-a raspuns ca pot beneficia de legea 448 din 2006, de invatamant la domiciliu. As fi incercat de mult asa ceva, insa eu nu pot sa scriu decat la PC folosindu-ma de varful nasului si am tulburari de limbaj. Consider ca prezenta unui cadru didactic la domiciliu – in cazul in care ar accepta cineva – nu m-ar ajuta prea mult.
Insa, afland cum a invatat Andreea Ivan, imi doresc sa incerc si eu! Cunoaste cineva un proiect similar al carui beneficiar sa fiu si eu? Cu multumiri, Marius Girada”.

Existenta unui centru socio-cultural IHTIS, destinat “supradotatilor cu dizabilitati fizice”, ne-ar deschide drumul catre acreditre, un alt pas important spre care nazuim.

Sunt motive sa indraznim a crede ca intr-o zi cineva va aprecia faptul ca nu ne place sa primim totul de-a gata ca si “asistati” ci, cladind noi din bucatele ceea ce ne dorim, BUCURIA VA FI INTR-UN FINAL, CEA  MAXIMA. 

Mihaela Mihaescu

Credeti ca putem genera impreuna o SEARA A RESURSELOR ?

septembrie 16, 2010 la 7:31 am | Postat in IMPREUNA INTREGI, Proiecte IHTIS, Resursa in societate, SUFLET LANGA SUFLET, Viata in fotoliul rulant | 2 comentarii

Daca prin rezultatele faptelor voastre aveti motive sa afirmati “”EU SUNT RESURSA IN SOCIETATE”, contactati-ne istorisindu-ne pe scurt despre succesul vostru, iar in luna decembrie 2010 ne vom intalni cu totii intr-o SEARA A RESURSELOR cu dizabilitati fizice.

Data, ora si locatia evenimentului vor fi comunicate participantilor inscrisi, cu 10 zile inainte.

Mihaela Mihaescu

De 6 ani exista IHTIS

august 9, 2010 la 7:42 am | Postat in Invata sa ma accepti!, Resursa in societate, Si tu poti!, Viata in fotoliul rulant, Viata independenta | 3 comentarii

In 2001, intalneam staff-ul unui ONG din Franta, adulti cu dizabilitati fizice severe. Erau insotiti de studenti-voluntari care ii ajutau fizic (ii imbracau, ii hraneau, ii transferau dintr-un loc intr-altul pe brate), dar in dialogul direct se AUTO-REPREZENTAU… Impartaseau din experienta lor ca leaderi ONG – dar nu prin viu grai (nici macar atat nu puteau), ci cu ajutorul unor tastaturi plasate in fata lor.
Atunci s-a infiripat in gandul meu intrebarea: “De ce ei POT, iar eu nu?”, cunoscand bine faptul ca in Romania majoritatea tinerilor cu dizabilitati (inclusiv eu) aveam pe atunci statutul de “beneficiar” sau “asistat”, toate ONG-urile fiind infiintate si administrate de persoane valide.
Au urmat trei ani de auto-informare online sau cursuri, in privinta a tot ce inseamna “lumea ONG”. Indiferent de localitate, indiferent de actiune, trecand peste reticenta celor din jur sau problemele financiare… eu eram prezenta, alaturi de asistentul meu personal, oriunde: niciun sacrificiu nu-l consideram a fi prea mare pentru telul meu. Imi imaginam un ONG care sa ofere sansa tanarului cu dizabilitati fizice severe de a se auto-reprezenta, daramand astfel toate barierele discriminatorii existente.

In luna august 2004, rezultatul celor 3 ani de documentare personala s-a numit “Asociatia IHTIS” – iar lupta mea reala abia atunci incepea. Ca si membru fondator, aveam nevoie de girul a 21 de persoane; i-am indemnat sa mi se alature indeosebi pe cei ce teoretic imi impartaseau nazuinta: tineri cu dizabilitati fizice severe dar cu coeficient normal de inteligenta si sustinatorii acestora.
Inca din start am observat ca m-am angajat intr-o batalie extrem de grea: sustinatorii mei initiali percepeau “pruncul abia nascut, numit IHTIS”, ca fiind ONG-ul menit a le implini dorintele in mod gratuit -asa cum in toate celelalte asociatii se intampla, prin intermediul
“ajutoarelor”. Dar IHTIS era altceva.
Din aceasta pricina, multa, multa vreme dupa aceea, toti colaboratorii permanenti analizau si exclamau: “MICHI = IHTIS”. Aceasta constatare ma intrista; imi doream mult sa se poata vorbi despre “echipa IHTIS”. De aceea, orice reusita IHTIS am pus-o mereu pe seama tuturor membrilor, gandind ca prin puterea exemplului personal si prin rezultatele obtinute, ceilalti semeni cu dizabilitati alaturi de care am pornit la drum in 2004, vor descoperi “pretul succesului” si mi se vor alatura treptat pe anevoiosul drum ce-l poate transforma pe fiecare din “asistat” in “resursa” – intrucat potential avem toti.
Cu profunda durere afirm ca “puterea exemplului meu” nu si-a atins inca scopul; statutul de “asistat” in randul membrilor de drept IHTIS primeaza inca, diferentele fiind evidente: tanarul “asistat” se complace coordonat tot timpul – in timp ce tanarul “resursa” isi coordoneaza asistentul corespunzator nevoilor avute. Sunt insa sperante: Ana-Maria si Raluca dovedesc ca se poate, Irina isi doreste si incearca, Marius reuseste pe alocuri, iar Catalina in plan decizional are o independenta aparte.

La implinirea a 6 ani, IHTIS creste frumos prin dna Cristina Savulescu, dl Valentin Duran si dl Florin Rcoci – trei OAMENI DEOSEBITI (fara probleme de sanatate) ce au inteles in timp menirea IHTIS si ma ajuta constant la initierea si dezvoltarea a noi actiuni pentru sute de beneficiari.

DATORITA LOR… IHTIS primeste onorante premii si distinctii; IHTIS este invitat in tara si strainatate; IHTIS are o presa proprie prin sute de articole si zeci de filmulete pentru sufletele miilor de vizitatori online; IHTIS initiaza spectacole, festivaluri, editari si lansari de carte… DATORITA LOR.
DATORITA LOR urmeaza o deplasare in Cehia, editarea unei noi lucrari intitulata sugestiv “Tanarul cu dizabilitati – resursa in societate”, Caravana IHTIS la Dumbraveni si cea de-a doua editie a Festivalului “Suflet langa suflet prin colindul romanesc”.
DATORITA LOR EXISTA IHTIS si isi continua drumul pentru crearea unui ONG al tinerilor RESURSE capabili a se auto-reprezenta.

Acum, in ceas aniversar, LOR LE MULTUMESC pentru intelegere, incredere, ajutor, prietenie, pentru INTREGUL ilustrat prin fapte, remarcat si rasplatit in acest an prin Premiul Fundatiei ERSTE.

MIHAELA MIHAESCU

Un alt departament: IHTIS SOCIAL

iulie 17, 2010 la 8:48 am | Postat in Invata sa ma accepti!, Problemele noastre, Proiecte IHTIS, Viata in fotoliul rulant | 2 comentarii

Omul, prin simpla sa existenta, este facut sa traiasca in societate printre alti oameni.
Unii reusesc aceasta cu usurinta, altii nu. Pentru cei din urma viata nu este intocmai cum si-o doresc; se simt frustrati, marginalizati, ignorati… Vinovate sunt mediile in care traiesc: familia, comunitatea, societatea. Insa exista si o vina personala: acceptul de a trai asa cum ti se spune – acceptarea unei ingradiri mult mai aspre decat dizabilitatea fizica in sine.
Aceasta latura sociala din sfera dizabilitatii este cel mai greu de controlat. Nu poti ajuta un tanar cu dizabilitati fizice sa se integreze social, cand altii decid, vorbesc sau actioneaza in locul lui, insinuand ca-l “protejeaza”.
Da, eu – tanarul cu dizabilitati fizice – accept sa fiu ajutat sa ajung intr-un anumit loc (daca nu pot merge), accept sa fiu insotit de un translator mimico-gestual (daca nu pot vorbi), dar NU accept ca altcineva sa ma reprezinte, pretinzand ca vorbeste in locul meu prin exprimarea punctului lui de vedere. Cei care fac aceasta ma considera din start “retardat” (fara a fi), imi ingradeste socializarea si imi incalca toate celelalte drepturi fundamentale creand o imagine falsa, generatoare de haos, in mintea tuturor.
Comunicarea elimina orice falsitate, invatatura primita de la un vechi dascal ce ne spunea: “pe omul ce-ti iese-n cale, il poti cunoaste dupa primele doua ciripituri”.
Dorinta “de a fi EU insumi” – un deziderat ce tine de latura sociala IHTIS – punctul de plecare catre o viata independenta, cu precadere in plan decizional.
A trai NU inseamna doar a respira, a dormi sau a manca; a trai inseamna vointa unui om care incearca sa atinga un anumit tel. In cazul celor cu dizabilitati fizice severe telul este socializarea, modalitate prin care fiecare comunica, fiind astfel apreciat sau subapreciat in mod real prin el insusi (capacitati si defecte).

Povestea sociala IHTIS ii are drept protagonisti atat pe cei ce intampina dificultati in dobandirea libertatii lor de a fi “ei insusi”, cat si pe cei ce si-au atins telul numit SOCIALIZARE si pot afirma spre incurajarea tuturor: “Asa cum eu am reusit, POTI REUSI SI TU!”.

Mihaela Mihaescu

Incerc sa fiu independent

iunie 28, 2010 la 5:55 am | Postat in Cum ne vad ceilalti, Invata sa ma accepti!, Problemele noastre, Viata in fotoliul rulant | 2 comentarii

De curand, am insotit-o pe mama la medicul de familie. Eu am ramas sa ma plimb pe trotuar cu caruciorul electric, medicul fiind pe bulevard. La  un moment dat, trece pe langa mine o vecina a matusii mele… Vazandu-ma singur, se sperie si cu tot dinadinsul vrea sa ma duca acasa. Eu, incercand sa-i explic cum sta treaba (intrucat prezint tulburari de vorbire) cu greu am scapat de ea. Dar, povestea nu s-a sfarsit… Doamna se duce infocata la matusa mea, ii spune ca m-a intalnit, iar matusa o suna pe mama si se potoleste valva.  Intr-adevar, acum cativa ani m-a prins ea ca am fugit la psiholog. Dar, tot motivat…

Intrebarea e: Cum ne putem depasi limetele si deveni independenti, daca lumea se sperie cand ne vede singuri intr-un loc public?
Imi doresc mult sa devin independent. O dovada AICI.

Marius Girada

Asa am inteles noi la IHTIS termenul “a demonstra”

mai 19, 2010 la 11:54 am | Postat in Ganduri, Problemele noastre, SUFLET LANGA SUFLET, Viata in fotoliul rulant | Un comentariu

Am initiat anul trecut numeroase actiuni publice, mediatizate de fiecare data prin sute de mailuri si afise, demonstrand cu flori in maini ca in ciuda problemelor de sanatate avute, tinerii cu dizabilitati doresc sa faptuiasca, sa traiasca demn si firesc printre oameni, simtindu-se IMPREUNA INTREGI.

Asa am inteles noi la IHTIS termenul “a demonstra”.

Pentru toate demonstratiile noastre am cautat fonduri, considerand ca entitatile economice au capacitatea de a le sustine pe cele non-profit, fara sa piarda nimic, directionand spre sectorul social o particica din impozitul pe profit, pe care oricum l-au varsat in visteria statului, ce acum pare ca tot goala a ramas.

Pentru ca noi si cei ca noi (adica alte ong-uri) nu am primit macar 5% din sprijinul solicitat, asistam astazi la o altfel de “demonstratie” – o manifestatie publica cu caracter politic-social.

Acum ni se cere ajutorul exact de catre acei oameni care, la randul lor, pot sa ne ajute mereu fara sa cheltuiasca nimic din propriile venituri, ci doar completand simple formulare de re-directionare a mici procente catre ONG-uri, sume pe care fiecare cetatean oricum le da periodic statului sub forma de impozite.

Cei ce nu au facut aceasta pana acum, cu siguranta nu au inteles cu adevarat modul de functionare, rolul si rostul nostru.

Multi sunt cei ce-si pun si o alta intrebare: “Cum sa daruiesti daca tu nu ai suficient pentru tine?” Dar tocmai alegerea de a darui altora este cea care te face sa realizezi ca de fapt avem mereu ceva de demonstrat si de daruit.

Mihaela Mihaescu

NEVOIA DE A FACE CEVA UTIL

aprilie 27, 2010 la 9:40 am | Postat in Invata sa ma accepti!, Problemele noastre, Si tu poti!, Viata in fotoliul rulant, Viata independenta | 2 comentarii

De mic m-am simtit normal si am vrut sa fac cat mai multe lucruri, sa pot sa dau o mana de ajutor in casa.

La inceput, macinam cafea printr-o masina de facut zahar pudra.  Mai tarziu, am trecut la masina de tocat carne unde dadeam orice: de la tavi pline de pesmet, pana la carnea care mergea greu.  

3 kg de carne in 3 ore – performanta mea. Alta data o bucata de carne mi-a blocat masina, incat nu se misca coarba deloc si am muncit singur pana i-am facut joc si am tocat-o.

Toamna eram tare incantat sa fiu mana dreapta a mamei la facut conserve. Vorbesc la trecut pentru ca acum nu mai avem pat in bucatarie si nu mai am cum sa stau in pozitia respectiva.

Deci, independenta noastra in efectuarea activitatilor casnice tine de amenajarea locului conform modului in care noi putem utiliza aparatura existenta.

Marius Girada

Vor exista vreodata in Romania fonduri pentru cerintele sufletelor noastre?

aprilie 16, 2010 la 10:08 am | Postat in Bariere in campanie, Cum ne vad ceilalti, Invata sa ma accepti!, Noi si ei, SUFLET LANGA SUFLET, Viata in fotoliul rulant | 6 comentarii

In urma cu cateva  luni, in articolul “CE ROST AVEM?” am explicat care este rostul IHTIS, subliniind faptul ca: “Fiecare om isi alege prietenul atunci cand gaseste pe cineva cu aspiratii, preocupari sau mod de viata similar cu al sau, astfel incat in timpul liber petrecut impreuna sa aiba subiect comun de discutie sau sa faptuiasca pentru solutionarea unei probleme a unuia dintre ei. La fel trebuie sa se intample si in cadrul unei asociatii. Alegi sa devii membru al sau, pentru “a castiga” apartenenta la un grup cu aspiratii si probleme similare, grup care se straduieste sa rezolve o situatie neplacuta cu care si tu simti ca te confrunti”.

Membrii de drept IHTIS sunt persoanele cu dizabilitati fizice severe, iar nevoile lor reale sunt cele pe care  ele insile le exprima:

- Irina – vrea sa comunice, sa socializeze, sa fie lasata sa decida singura asupra propriei vieti. 

- Andreea - a trecut de 20 de ani – si isi mai doreste inca sa fie eleva, un drept ce i-a fost permanent incalcat, considerandu-se ca daca a fost invatata de familie sa citeasca, ii este de ajuns. 

-  Nicoleta, Carmen si mii de alti tneri imobilizati in case sau internati in camine-spital  - isi doresc sa le treaca cineva pragul o data pe luna si sa converseze fie si numai cateva minute.

- Alexandru, Roxana – doresc sa cante folclor pe marile scene, simtindu-se capabili sa faca din aceasta o profesie.

- Marius – care cu un efort fizic si intelectual enorm, incearca sa scrie cu nasul la PC si care chiar in acest moment ma intreaba: “ cum pot eu vreodata sa fac cum spui pe blog: “A fi independent” pentru cei care au o dizabilitate fizica severa, inseamna a dobandi capacitatea si libertatea de a decide singuri care este tipul de ajutor de care au nevoie, cine il poate oferi si in ce mod sau masura, inseamna a-si gestiona singuri viata cu toate cerintele ce le implica – drepturi, obligatii, responsabilitati, decizii etc. ASTA IMI DORESC DIN SUFLET”

Acestea sunt nevoile, CERINTELE REALE, care sustinute, incurajatte, finantate… ar imbunatati modul de viata al celor cu dizabilitati. DIN PACATE, toata lumea le considera insignifiante si le ignora sub pretextul ca rolul ONG-urilor este de a oferi servicii de recuperare prin intermediul specialisstilor.

Se investesc anual sute de mii de euro in acele serviccii. Orice formular de proiect solicita rezultate si indicatori. De ce atunci, in serviciile de kinetoterapie nu primeaza in procesul de evaluare gradul de recuperare al beneficiarilor, ci doar numarul acestora?   

Cu aceasta bariera de mentalitate se confrunta IHTIS de peste 5 ani. Ne exprimam nevoile, ne demonstram aptitudinile, gasim voluntarii, schitam zeci de proiecte… dar nevoile sufletelor noastre sunt dispretuite, apreciati fiind cei care reusesc sa doteze un spatiu cu mii de euro, loc in care tanarul cu dizabilitati trece pragul zilnic impotriva a ceea ce simte, a ceea ce vrea, a ceea ce crede, a ceea ce are nevoie.

In opinia mea, si nu numai, recuperarea noastra fizica intra in sarcina sistemului medical. ONG-ul ARE ALT ROL – CEL SOCIAL - unde primeaza informarea, socializarea, manifestarea, dezvoltarea si promovarea aptitudinilor, stabilirea unui echilibru corect intre cerinta sufletului si oferta finantatorului.

Fara o profunda constientizare a celor relatate, mii de persoane cu dizabilitati severe traiesc stand in pat, departe de ochii lumii, auto-pacalindu-se asemeni Nicoletei, care dupa 44 de ani de tratamente interminabile, inca mai spera ca intr-o zi va iesi din casa singura, pe picioarele ei, in urma unor injectii.

Pana cand vom fi impinsi sa ne auto-pacalim si impiedicati sa traim asa cum ne dicteaza sufletul? Despre ce fel de “integrare sociala”, “auto-reprezentare” si “sanse egale” se vorbeste la nivel legislativ, daca NICIODATA nevoile reale ale tinerilor cu dizabilitati nu sunt trnspuse corespunzator in proiecte menite a le solutiona?

 Vor exista vreodata in Romania fonduri pentru cerintele sufletelor noastre?

Mihaela Mihaescu

Varful nasului folosit pentru dobandirea libertatii de a comunica online

aprilie 14, 2010 la 3:43 pm | Postat in Invata sa ma accepti!, Si tu poti!, Viata in fotoliul rulant, Viata independenta | 3 comentarii

Pentru Marius comunicarea este foarte inportanta. Il puteti gasi pe; vreausalupt.wordpress.com.

Mihaela Mihaescu

« Pagina precedentă — Pagina următoare »

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Intrări şi comentarii feeds.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.