Blogul Asociatiei IHTIS Romania

BUNE PRACTICI

DIZABILITATE nu inseamna HANDICAP

 “Universul a fost creat pentru om, nu omul pentru univers”

Boala genereaza dizabilitatea (diminuarea abilitatii). Pentru orice tip de dizabilitate exista un mijloc asistiv corespunzator (proteze auditive pentru cei cu dizabilitati de auz, fotolii rulante, carje sau cadre de mers pentru cei cu dizabilitati de mers, bastoane albe pentru nevazatori etc). Cu ajutorul acestora, persoanele ce le folosesc ar trebui sa poata participa (in conditii de egalitate) la orice tip de actiune, ajungand la scoala, la locul de munca, la cumparaturi etc. fara probleme. Pentru ca persoanele cu dizabilitati sa poata folosi mijloacele de locomotie amintite sunt necesare anumite amenajari specifice (rampe de acces, semnalizari sonore etc) numite accesibilitati.

 Lipsa accesibilitatilor genereaza handicapul, care este o problema sociala. Vorbind de “social” ne referim la oameni. Toti cei care se opun sau ignora amenajarea mediului fizic, conform necesitatilor fiecaruia, sunt raspunzatori de existenta handicapului in viata persoanelor cu dizabilitati.

“HANDICAPUL” este bariera pe care o intampina individul in relatia sa cu mediul social. Scopul acestui termen este de a concentra atentia asupra deficientelor din mediul inconjurator si a actiunilor organizate de societate (educatia, informatiile, comunicarea), deficiente care impiedica participarea tuturor oamenilor la activitatile cotidiene, in conditii de egalitate. Cand este folosita in mod neclar si confuz, terminologia reflecta un interes mai mare pentru aspectul medical si de diagnostic, ignorand imperfectiunile mediului inconjurator.

DE RETINUT CA: De cate ori este utilizat termenul “handicap”, se atrage atentia celor in masura a crea un cadru prielnic cresterii gradului de independenta a persoanelor cu dizabilitati. Auto-reprezentarea este factorul cheie in realizarea integrarii sociale si aceasta se manifesta in contactul direct dintre persoanele cu si fara dizabilitati.

BUNE PRACTICI
IN RELATIILE DINTRE PERSOANELE CU SI FARA DIZABILITATI

 “Dumnezeu nu rasplateste rezultatele, ci intentia”.

In general, persoanele cu dizabilitati sunt puternice, dar extrem de sensibile. In relatiile lor cu ceilalti, atitudinea si comportamentul manifestat de cei cu care vin in contact au o semnificatie deosebita pentru psihicul lor. Un gest prietenesc sau o vorba buna valoreaza mai mult decat un ajutor material sau financiar. De fiecare data trebuie avut grija ca buna intentie de a ajuta sa nu trezeasca in sufletul celui ajutat sentimentul ca este umilit.

Inainte de a inter-relationa cu o persoana cu dizabilitati, este bine de stiut ca:

Daca este total sau partial surda, aude greu, este muta sau foarte greu de inteles – plasati-va in fata sa, cu fata bine luminata; vorbiti rar, distinct, cu cuvinte simple, usor de citit pe buzele dumneavoastra; faceti gesturi simple; in caz de dificultate… scrieti!

Daca are un baston alb, poate fi complet nevazatoare, poate avea tulburari, mai mari sau mai mici de vedere – oferiti-va ajutorul daca vedeti o ezitare a sa, daca vedeti un obstacol in calea sa; spuneti-va numele fara sa asteptati sa fiti intrebat; lasati-o sa foloseasca bastonul, cu el “simte” obstacolele; oferiti-i dvs. bratul, nu o prindeti de bratul sau; nu va suparati daca va refuza.

Daca insotiti o persoana cu mobilitate redusa – mergeti in acelasi ritm, fiind atent(a) sa nu fie impinsa de ceilalti; nu indepartati carjele de ea; nu o bruscati.

Daca are o inteligenta limitata, are un aspect facial deosebit (mongoloid), are gesturi stangace – nu va fie frica; respectati-o (intelege mai mult decat puteti crede); fiti rabdatori, reactioneaza incet la orice; puteti intra in legatura cu ea / cu cei ce o insotesc.

Daca este in scaun rulant – cereti-i sa va explice ce puteti face; atentie la manevrele gresite ce o pot arunca din scaunul sau; atentie la coborarea scarilor etc; nu apucati niciodata scaunul de cotiere; pentru a-i vorbi, in masura posibilului, asezati-va.

Daca merge greu sau deloc, vorbeste greu sau deloc, gesturile sale sunt bizare, necontrolate, cu chipul uneori foarte crispat – nu o bruscati; mergeti in ritmul sau; daca nu intelegeti ce spune, nu ezitati sa-i cereti sa repete, va intelege; nu va lasati impresionati de aspectul sau.

Daca are diminuate anumite facultati (mobilitate, reactii, auz, vedere) – propuneti-i sa o ajutati; respectati ritmul sau de mers; nu utilizati expresii copilaresti.

A insoti, a participa, a crea legaturi, a ajuta la studii, a sprijini integrarea sociala si profesionala, a favoriza accesibilizarea mediului si a transporturilor, a oferi sprijinul dumneavoastra, iata ce puteti face pentru ca principiul egalizarii sanselor si al participarii depline sa fie reflectat in mod adecvat.

Mihaela Mihaescu