Au trecut patru ani…

August 18, 2008 la 11:48 am | Publicat în Campanii IHTIS | Lasă un comentariu
Etichete: , ,

În aceasta perioadă Asociaţia IHTIS împlineşte 4 ani. Prin activitatea noastră ne facem auzit glasul, am inceput sa schimbăm mentalităţi, ne facem cunoscute aspiraţiile şi ne străduim să strângem în jurul nostru oameni cu preocupări similare.

Faptul că o parte dintre idealurile noastre mici au început deja să se concretizeze, ne dă curaj: am făcut primul pas. Cei ce ne cunosc fie ni se alătură, fie ne cer sprijinul.

Primim sfaturi, primim aprecieri, însă „împreună-lucrare” înseamnă şi mai mult: înseamnă lucru în echipă.

La IHTIS avem nevoie, în primul rând, de voluntari. Voluntarul este acea persoana care desfăşoară, din proprie iniţiativă, o activitate în beneficiul celorlalţi sau pentru binele comunităţii, fără a obţine nici o gratificaţie financiară sau materială din această activitate. Voluntarii ne pot ajuta în: lucrul cu beneficiarii; activităţi educative/culturale/recreative; organizare evenimente; strângere de fonduri; coordonare proiecte; campanii publice; cercetare şi/sau anchete sociale etc.

La IHTIS avem nevoie de sponsori. Sponsorul este persoana fizică sau juridică, ce acceptă să susţină financiar şi/sau material o acţiune. Chiar dacă sponsorizarea nu acoperă în întregime suma necesară desfăşurării unui proiect ajutorul este semnificativ, reprezentând un punct valoros în redactarea unei cereri de finanţare adresată ulterior unui partener din ţară sau străinătate.

La IHTIS avem nevoie de parteneri. Parteneriatul este mai mult decât un dialog, deoarece, spre deosebire de acesta, partenerii acţionează împreună, fiecare având un rol şi constituind o parte dintr-un întreg.

La IHTIS avem nevoie de împreună-lucrare: voluntari, sponsori şi parteneri, dispuşi a pune în slujba semenilor puţin din ceea ce Dumnezeu le-a dăruit. Împreună putem făptui mult, dacă vom şti să punem pe primul plan un set de valori precum: cultura, profesionalismul, performanţa, competenţa, dar, mai presus de toate: Credinţa şi Dragostea.

 

VĂ AŞTEPTĂM LA IHTIS !

 

Mihaela Mihaescu

Anunțuri

Lasă un comentariu »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: