Greutatea de a sta in casa

Octombrie 31, 2009 la 8:25 am | Publicat în Cum ne vad ceilalti, Ganduri, Invata sa ma accepti!, Viata in fotoliul rulant | 2 comentarii

IMAG 1Cand esti prea plictisit si ti-ai epuizat toate posibilitatile de a-ti umple timpul liber, atunci este de ajuns sa-ti fixezi ochii pe fereastra si ti se deschide o pata de lumina catre viitor in care tu, ca persoana, n-ai niciun handicap si toata lumea este perfect valida. O lume in care nu trebuie sa suporti niciun fel de repros din partea vreunui semen de-al tau si asta iti da o bucurie pe care nu poti sa o definesti cu niciun cuvant, o forta cu care sufletul se umple si incepe sa radieze lumina, incat tu, cu ochii mintii, iti vezi corpul radiind de lumina. In acele clipe te simti usor si plutesti ca intr-o lume ireala, uitand ca cei de langa tine nu au rabdare si nu te pot intelege adesea, pentru ca ei isi vad proriile greutati care li se par mult mai apasatoare decat ale unui om care nu se poate misca singur, neavand forte motrice pentru a o face. Intr-o zi, chiar ii spuneam nepoatei mele ca, pentru ca nu am maini pentru a putea sa le folosesc, le folosesc pe ale altora, iar aceasta deficienta este ca si cand timpul te-a oprit intre doua ferestre, una in fata si alta in spate. In fata nu iti place ce se intampla si nu intelegi de ce oamenii nu te inteleg, iar in spate ai un trecut limitat. De exemplu, de putinele ori in care am iesit din casa, oamenii nu au stiut sa ma intrebe decat „ce fac?” Stau sa ma gandesc, de ce ne asociaza cu niste retardati si nu gasesc nici un subiect de discutie, de ce nu pot sa accepte ca si noi suntem oameni? Eu cred ca odata va veni si ziua in care voi scapa de aceasta neputinta si atunci vor vedea ca de fapt sunt mult mai valida decat ei. Acest gand este forta ce ma ajuta sa traiesc, fara sa ma intristez si sa imi fac ganduri negre. Stiu ca IHTIS isi doreste sa ajute mult oamenii ca noi. Dar, totodata stiu ca si noi trebuie sa ne unim si sa ajutam cu o vorba, cu o sugestie, cu o mica fapta. Pentru ca IHTIS ar trebui sa fim NOI TOTI. Acum imi este greu… Aceste ganduri ce vi le trimit din cand in cand, le strang in memorie si cand vine nepoata mea in vizita la noi i le dictez. Cu foaia unde-mi asterne gandurile, se intoarce in orasul sau, le introduce in calculator si le trimite apoi, prin mail, la IHTIS. Imi doresc tare mult un PC, pentru a scrie tot ceea ce simt, adevaruri din care oamenii sa-si dea seama cum sunt eu si sa realizeze ca … EXIST. Va doresc multa sanatate, si Michi sper sa ne vedem curand. Au trecut 3 ani de cand te tot astept… LUPU ESTERA NICOLETA

Anunțuri

2 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Este intr-adevar o poveste nu tocmai frumoasa, dar o puteti face frumoasa, daca am avea unde sa va scriem sau un telefon unde sa va sunam. Sunt sigur ca cei de la IHTIS, care va considera prietena, ar face-o. Orcum, sigur intr-o zi cei de la IHTIS va pot face o surpriza pentru ca un om ca dvs merita.
    Cu stima, Florin.

  2. Pe Nicoleta o stiu de peste 30 ani. Am copilarit impreuna intr-un loc nu tocmai placut: sanatoriul din Gura Ocnitei. Aveam afectiuni similare, dar perspective de viitor diferite: ea visa sa mearga singura intr-o zi, iar eu imi doream sa fiu libera, sa am prieteni de nadejde care sa ma accepte asa cum sunt si impreuna sa faptuim pentru ca locuri ca acela sa nu mai existe.
    In urma cu 10 ani am reusit sa gasesc o masina si sa o aduc pe Nicoleta la Bucuresti. Am gasit un fotoliu rulant (pe atunci nici eu nu aveam, pentru ca nu-mi era necesar – puteam merge la bratul oricui distante lungi) si i-am aratat pentru prima data cum arata o piata, un magazin, un parc… Dupa o saptamana am dus-o acasa si a ramas plangand. Vacanta ei se sfarsise. Ramanea cu amintirea…
    De atunci vorbim des la telefon si o data la 2, 3 ani o vizitez. Cateva ore ii este de ajuns pentru a uita putin de „greutatea de a sta in casa”.
    O vizita „intre doua trenuri’ cum spunem noi, este pusa in plan. Dar, cand va fi aceasta, greu de spus…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: