Vor exista vreodata in Romania fonduri pentru cerintele sufletelor noastre?

Aprilie 16, 2010 la 10:08 am | Publicat în Bariere in campanie, Cum ne vad ceilalti, Invata sa ma accepti!, Noi si ei, SUFLET LANGA SUFLET, Viata in fotoliul rulant | 6 comentarii

In urma cu cateva  luni, in articolul „CE ROST AVEM?” am explicat care este rostul IHTIS, subliniind faptul ca: „Fiecare om isi alege prietenul atunci cand gaseste pe cineva cu aspiratii, preocupari sau mod de viata similar cu al sau, astfel incat in timpul liber petrecut impreuna sa aiba subiect comun de discutie sau sa faptuiasca pentru solutionarea unei probleme a unuia dintre ei. La fel trebuie sa se intample si in cadrul unei asociatii. Alegi sa devii membru al sau, pentru “a castiga” apartenenta la un grup cu aspiratii si probleme similare, grup care se straduieste sa rezolve o situatie neplacuta cu care si tu simti ca te confrunti”.

Membrii de drept IHTIS sunt persoanele cu dizabilitati fizice severe, iar nevoile lor reale sunt cele pe care  ele insile le exprima:

– Irina – vrea sa comunice, sa socializeze, sa fie lasata sa decida singura asupra propriei vieti. 

– Andreea – a trecut de 20 de ani – si isi mai doreste inca sa fie eleva, un drept ce i-a fost permanent incalcat, considerandu-se ca daca a fost invatata de familie sa citeasca, ii este de ajuns. 

–  Nicoleta, Carmen si mii de alti tneri imobilizati in case sau internati in camine-spital  – isi doresc sa le treaca cineva pragul o data pe luna si sa converseze fie si numai cateva minute.

– Alexandru, Roxana – doresc sa cante folclor pe marile scene, simtindu-se capabili sa faca din aceasta o profesie.

– Marius – care cu un efort fizic si intelectual enorm, incearca sa scrie cu nasul la PC si care chiar in acest moment ma intreaba: ” cum pot eu vreodata sa fac cum spui pe blog: “A fi independent” pentru cei care au o dizabilitate fizica severa, inseamna a dobandi capacitatea si libertatea de a decide singuri care este tipul de ajutor de care au nevoie, cine il poate oferi si in ce mod sau masura, inseamna a-si gestiona singuri viata cu toate cerintele ce le implica – drepturi, obligatii, responsabilitati, decizii etc. ASTA IMI DORESC DIN SUFLET”

Acestea sunt nevoile, CERINTELE REALE, care sustinute, incurajatte, finantate… ar imbunatati modul de viata al celor cu dizabilitati. DIN PACATE, toata lumea le considera insignifiante si le ignora sub pretextul ca rolul ONG-urilor este de a oferi servicii de recuperare prin intermediul specialisstilor.

Se investesc anual sute de mii de euro in acele serviccii. Orice formular de proiect solicita rezultate si indicatori. De ce atunci, in serviciile de kinetoterapie nu primeaza in procesul de evaluare gradul de recuperare al beneficiarilor, ci doar numarul acestora?   

Cu aceasta bariera de mentalitate se confrunta IHTIS de peste 5 ani. Ne exprimam nevoile, ne demonstram aptitudinile, gasim voluntarii, schitam zeci de proiecte… dar nevoile sufletelor noastre sunt dispretuite, apreciati fiind cei care reusesc sa doteze un spatiu cu mii de euro, loc in care tanarul cu dizabilitati trece pragul zilnic impotriva a ceea ce simte, a ceea ce vrea, a ceea ce crede, a ceea ce are nevoie.

In opinia mea, si nu numai, recuperarea noastra fizica intra in sarcina sistemului medical. ONG-ul ARE ALT ROL – CEL SOCIAL – unde primeaza informarea, socializarea, manifestarea, dezvoltarea si promovarea aptitudinilor, stabilirea unui echilibru corect intre cerinta sufletului si oferta finantatorului.

Fara o profunda constientizare a celor relatate, mii de persoane cu dizabilitati severe traiesc stand in pat, departe de ochii lumii, auto-pacalindu-se asemeni Nicoletei, care dupa 44 de ani de tratamente interminabile, inca mai spera ca intr-o zi va iesi din casa singura, pe picioarele ei, in urma unor injectii.

Pana cand vom fi impinsi sa ne auto-pacalim si impiedicati sa traim asa cum ne dicteaza sufletul? Despre ce fel de „integrare sociala”, „auto-reprezentare” si „sanse egale” se vorbeste la nivel legislativ, daca NICIODATA nevoile reale ale tinerilor cu dizabilitati nu sunt trnspuse corespunzator in proiecte menite a le solutiona?

 Vor exista vreodata in Romania fonduri pentru cerintele sufletelor noastre?

Mihaela Mihaescu

Anunțuri

6 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Handicapul fizic este diferit de cel psihic. A avea miscari dezordonate si tulburari de limbaj, nu inseamna a nu avea capacitate de munca, dreptul la opinie etc. Auto-reprezentarea noastra intr-un ong, poate fi privita curios. Da, la IHTIS putem. Putem sa fim noi insine si sa afirmam cu tarie ca, NU POT NU EXISTA si ca vrem mai mult. De 3 ani suntem in marea familie europeana, unde CENTRELE DE INDEPENDENTA fac parte din cotidian si eu cand am spus la cineva ce vrem sa facem, m-a privit lung. Ceia ce vrem, lumea moderna are de mult, are pentru ca a privit persoana cu handicap ca partener egal si a vrut s-o faca din beneficiar – contribuabil, au fost intelesi si ajutati dupa nevoile fiecaruia. Dar o vorba spune; SPERANTA MOARE ULTIMA

  2. @ Marius – rezolvarea tuturor problemelor noastre tine de mentalitatea celor din jur. Pana cand aceasta nu se va schimba noi nu vom avea nici dreptul la opinie, nici centrul. Orice cladire se poate transforma in locatia de care avem noi nevoie. Dar cei din jur vad acea cladire fie spital, fie azil, iar independenta in opinia lor este sa ajungem a putea sa ne facem singuri cumparaturile. In „lumea moderna” cum ii spui tu, viziunea e alta: in urma cu 40 de ani, o buna prietena a cazut de la etajul 9. A supravietuit dar a ramas paralizata de la brau in jos. In Romania medicii i-au predestinat „patul” pentru tot restul vietii. In Ungaria a stat 6 luni, singura. Niciodata nu mi-a povestit c-ar fi ajutat-o gimnastica… Isi amintea ca: „eram „abandonata” pe hol, in carucior ore in sir si nimeni nu avea voie sa ma ajute sa-mi imping carutul pana la camera. Institutia parea un hotel. Eram pusa sa ma imbrac, sa ma transfer in carut, sa stiu sa-mi fac patul culcata fiind – incepand de la perete, asa incat ajunsa in carut sa-mi ramana de intins doar latura de la margine etc”.
    S-a intors acasa dupa 6 luni, continuand in acelasi ritm din proprie initiativa. Cand am cunoscut-o, cand am vazut cum se descurca, mi-am zis: si eu pot si am inceput a-mi descoperi nevoile, limitele dar totodata si modalitatile de a le depasi. Mi-am dat seama ca pot face miliarde de genoflexiuni, dar setea mi-o astampar folosind o canita de plastic si un pai, pe care le asez fara pericolul ca le sparg si/sau ma ranesc sub jetul de apa.
    Aceasta inseamna a fi „peer”, iar rolul unui Centru de Viata Independenta este de a elimina putin „cocoloseala” din familie si a „obliga” tanarul cu dizabilitati sa se auto-depaseasca, sa incerce a se descurca singur si putin cate putin sa ridice permanent stacheta.
    Sistemul medical are rolul lui util fiecaruia dintre noi, dar rolul centrului este altul. Nefiindu-ne intelese nevoile, vom fi pusi sa facem genoflexiuni pana la adanci batranete, iar setea fie ne-o astampara cei din jur, fie invatam sa rabdam…

  3. Multumim OANEI DAN – EVZ.RO pentru http://www.evz.ro/detalii/stiri/asociatia-unor-persoane-cu-dizabilitati-in-pericol-din-cauza-lipsei-banilor-892489.html

  4. Am inteles cum ai gandit ideea si impreuna cu Dumnezeu vom reusi

  5. Odata cu trecerea timpului, fiecare dintre noi isi gaseste propriul mod de a se descurca in viata in functie de nevoiile fiecaruia. Poate ca multi dintre noi, printre care si eu, am fost perceputi gresit la prima vedere. Dar, daca cineva stie si vreaa cu adevarat sa ne asculte si sa ne inteleaga nimic nu este imposibil.Pot spune ca abia acum am inceput sa ma impun . Cred cu tarie ca acesta este primul pas spre libertatea deplina. Stiu ca urmeaza o lupta dura dar acum sunt pregatita pentru tot ceea ce va urma.

  6. Daca vrem ca visele noastre sa se realizeze, trebuie sa facem ceva in acest sens. Din tot ce avem, trebuie sa invatam sa daruim. Fericirea din viata noastra sta in puterea noastra si depinde de calitatea faptelor noastre. Puteti face ca aceasta munca asidua sa nu fie zadarnica. Pentru aceasta alaturati-va noua, micii echipe ihtis, pentru ca impreuna sa putem implini vise. E pacat sa regreti ca nu te-ai implicat, cand ai fi putut sa o faci! Cei doritori a ni se alatura sunt rugati sa ne contacteze pe adresa anairinush75@yahoo.com sau michi_mihaescu@yahoo.com
    Va multumim!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: