A citi, a asculta, a invata, a faptui… tine de PROPRIA VOINTA

Iulie 7, 2010 la 9:56 am | Publicat în Ganduri, Invata sa ma accepti!, Resursa in societate, Si tu poti! | 6 comentarii

In cazul persoanelor care au o dizabilitate fizica ce le tine mai mult sau mai putin izolate, primul contact cu “restul lumii” se face prin intermediul textelor citite. Este o constatare personala, pusa in practica inca de cand aveam 5 ani si incepeam a silabisi titlurile scrise cu majuscule.

Iesind in lume, informatia asimilata prin citit isi spune cuvantul, fiecare auto-reprezentandu-se social prin subiectele discutate cu cei intalniti. Nenumarate motive ma indeamna sa afirm ca “societatea ne percepe asa cum ii aratam noi ca suntem”, iar grupul caruia ne alaturam trebuie neaparat sa corespunda nevoilor de informare personala. Imi amintesc cum, la Moneasa fiind, in cele 3 ore de kinetoterapie facute zilnic, exista o pauza de 10 minute in care toti copiii cantau in cor cantecelele varstei. Printre noi, cei mici de 6 –8 ani, se aflau in sala si doua domnisoare de 22 de ani, ce lucrau la o fabrica de jucarii. Acestea in pauza respectiva se retrageau in alt coltisor si-si povesteau trecutul – cum au mers la scoala, cum s-au angajat, ce probleme au intampinat din pricina dizabilitatilor etc. Impulsul sufletului meu a fost de a le sta in preajma si asculta, fara a le pune insa intrebari copilaresti spre a nu deranja. Acultandu-le invatam din experienta lor, erau niste “carti vii”, erau acei “peer” care imi creionau calea lor in viata, fara a realiza ca lasandu-ma sa le ascult, ma ajutau sa fac primii pasi informativi asupra drumului ce il aveam eu de parcurs ca si elev, tanar, adult cu dizabilitati.

Prin “a citi” si “a asculta” inveti. Insa, integrarea sociala reala si deplina se exercita prin punerea in practica de catre insasi persoana cu dizabilitati a celor invatate. Am pasit cu sfiala si teama pragul clasei intai, constientizand ca boala ce o am a generat putina reticenta in cancelarie – eu fiind primul elev cu dizabilitati fizice care “batea” la usa scolii 108. Pentru mine – un copil cu dizabilitati – prima zi de scoala a fost un examen urias: trebuia sa schimb mentalitati… Am fost examinata: am citit, am socotit… si prin cele stiute am deschis calea tuturor elevilor cu dizabilitati ce au batut ulterior la usa scolii. Lectia invatata: “in orice imprejurare, sa fii TU INSUTI – atunci locul in societate sau in orice alt grup este real, nimic si nimeni nu il poate contesta”.

“A citi”, “a asculta”, “a invata”, ce poate urma acestora? Cu siguranta “a faptui”. Este a patra veriga dintr-un lant numit VIATA, care le reflecta vizibil pe primele trei. Fiecare om se naste cu personalitatea lui, fiecare om are aptitudini native, fiecare isi alege calea conform propriilor capacitati si sentimente. Cei ce tin cont de toate acestea progreseaza mai repede, intrucat resursele native tind a se dezvolta continuu, fiind mereu in cautarea “calauzelor” cu preocupari similare. Pe mine m-aau ajutat enorm calauzele alese – de la care am “furat” din mers tot ce observam ca m-ar ajuta sa progresez in directia dorita. Am folosit termenul “am furat” intrucat nu i-am oprit din drum “cerandu-le invatatura” ci, admirandu-le faptele am cautat in mine insumi propriile posibilitati de a ma alatura lor, astfel incat pe masura ce faptuiam impreuna invatam treptat tot ceea ce nu stiam. Am privit orice colaborare ca pe un drum intortocheat pe care as fi onorata sa-l parcuurg in spatele unei calauze. Mereu am fost constienta ca ea – calauza aleasa -.nu are nevoie de mine pentru a-si continua drumul, ci, eu de ea. Asadar, eu sunt cea care trebuie sa gafai in urma calauzei pentru a nu se departa prea mult, intrucat orice pas gresit din partea mea, m-ar lasa singura in necunoscut.

Spre a exemplifica mai bine cele precizate, afirm cu recunostinta ca:

– Intai mi-au stat in fata doi OAMENI PUTERNICI – MARIANA MIHOC si DANIEL VASILESCU… calauze ce inainte de toate stiau sa ma certe pentru a-mi iuti pasul. Era 25 de ani distanta varstei dintre mine si ei; le-am explicat ca „oceanul” in care ma trimit sa inot, ma inspaimanta. Au zambit parinteste, raspunzand: „inoata cu curaj, colacul ti-l aruncam  doar daca vedem ca te ineci”. Sunt vorbele celor ce au ajuns demult la capat de drum, dar, de acolo de SUS, imi dau de fiecare data „colacul salvator”, prin alti OAMENI-CALAUZA:

–        Stiinta de a scrie proiecte o datorez Dlui Prof. Univ. ALOIS GHERGUT – ce mi-a spus “POTI”, mi-a daruit o carte a sa in domeniu si si-a continuat drumul;

–        Existenta acestui blog se datoreaza lui Iulian Trasa, Mirela Rus si lulian Comanecu, eu doar il alimentez si administrez; initierea ce mi-au dat-o a durat doar cateva ore, restul a depins de propria-mi vointa de a ma instrui in domeniu, de a scrie, de a promova etc.

–        Nici in cadrul proiectelor ce au adus recentele distinctii la IHTIS nu am merite. Acestea reflecta implicarea DLUI FLORIN RACOCI – din a carui fapte si sfaturi invat mereu.

–        Fondurile destinate Centrului de Viata Independenta cresc lent in contul IHTIS, dar cresc prin stradania de promovare a DLUI VALENTIN DURAN… 

Multumirea sufletului meu este stiinta de a-mi respecta calauzele, de a le urma discret, de a invata din experienta lor atat cat ma tin propriile capacitati si de a le cere iertare cand din diverse pricini IHTIS se opresc pentru o clipa din drumul lor pentru a-mi vorbi despre greutatile ce le intampina din pricina mea sau a celor din jur.

Concluzionez cele relatate, marturisind ca: un “peer” impartaseste din experienta sa in folosul celor ce cauta anumite informatii si raspunsuri, dar NU solutioneaza problemele celor aflati in impas – este rolul celor de la care eu insami invat, ca mai apoi sa pot fi eu PEER la IHTIS in sprijinul semenilor cu dizabilitati 

Intr-o astfel de consiliere fiecare citeste, asculta, invata si faptuieste dupa puterile si vointa personala, functie de calauzele alese, de respectul purtat acestora si de intensitatea cu care pun in practica povata lor.

Mihaela Mihaescu

Anunțuri

6 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. A dori sa progresezi tine de firea umana. A vrea mai mult in ciuda handicapului, tine de dorinta de-a ne depasi limitele si a ne face utili socetatii. O rog public pe Michi si pe ceilalti din IHTIS, mult mai pregatiti decat mine, sa ma ajute sa progresez si eu, ca sa ma pot face cat mai util socetatii.

  2. Sa invatam IMPREUNA sa ne cunoastem sufletele prin COMUNICARE, cu incredere si speranta in faptele noastre si in forta inimilor CURATE – NEPRIHANITE. Prieteni ne sunt cei care ne salveaza sufletele. Ei nu au pret; ei OFERA tot ce au fara a CERE NIMIC in schimb. Decat un zambet sau poate o multumire SINCERA.
    Fiinta umana e un adevarat mister. Fiecare intelege iubirea in felul sau. Un OM nu poate trai singur. Nu se poate ascunde la infinit. Speranta, in fiecare zi, capata alt sens pentru noi. Cand exista SPERANTE iluziile DISPAR, iar realitatea nu mai este atat de DURA…
    Iubire de oameni si incredere – asta inseamn SOCIETATE – SOCIALIZARE. ACUM ma simt alt OM! M-am regasit si AM GASIT ce cautam. Numai TANJESC DUPA ILUZII. Acum TRAIESC realitatea MEA. O realitate ce pana acum era doar UN NOR DE FUM…. Imi place SA TRAIESC sa simt, sa iubesc… SA FIU OM!

  3. Aspiratii

    Daca omul nu ar trai visand, ar muri. Eu visez sa ajung traducatoare. Pentru asta urmez niste cursuri de limba spaniola si cu ajutorul lui Dumnezeu, sper sa mi se implineasca avest vis. acela de a ajunge sa fac ceva in acest sens. Dar totodata, incerc sa nu visez atat de departe pentru a nu fi dezamagita. Pot spune ca limba spaniola, este pentru mine ca un adevarat hobby si de ce sa nu recunosc ca ma si ajuta sa scap de plictiseala.
    Sa imi fac planuri de viitor, cred ca este un lucru mult prea mare, la care, sincer, nu prea indraznesc sa visez. Ca orice fata de varsta mea, imi doresc sa am alaturi pe cineva care sa ma inteleaga si sa ma sprijine la greu. Pot spune ca am idealuri, vise, si dorinte neimplinite. Un om obisnuit, fara disabilitati, probabil ca viseaza sa escaladeze munti, sa faca inconjurul lumii, sau stiu eu, alte o mie de chestii . Eu in schimb imi doresc lucruri firesti. Cum ar fi, sa fiu sanatoasa, sa am puterea sa trec peste infirmitatea disabilitatii mele, visez sa am multi prieteni alaturi. Incerc sa fiu cat se poate de realista, chiar daca uneori este mai bine sa visezi decat sa traiesti aceasta realitate dura… Dar din pacate viata nu poate fi numai lapte si miere

  4. Imi e atat de dor…
    De cerul albastru
    De adierea vantului
    De soare si flori
    De ciripitul pasaralelor
    De iarba umeda si verde…
    De atat de multe lucruri
    Imi atat de dor…
    De ochii tai
    Seninatatea ta
    Optimismul si calmul tau…
    Ochii tai calzi si expresivi
    Imi atat de dor….
    De copilarie…
    Nopti senine
    Sperante si vise
    Dorinte si… esecuri ?
    Iubire si invidie…
    Imi e atat de dor…
    Imi e atat de dor de… VIATA !

  5. Lupta cu viata

    Lupta cu viata este cel mai greu moment al vietii mele pe care l-am trecut cu brio.
    Greutatile m-au facut mai puternica decat credeam ca sunt.
    Am stiut sa ma ridic atunci cand am fost doborata de oameni.
    Am stiut sa rad, atunci cand mi-a venit sa plang.
    Am stiut sa uit, sa astept, sa iubesc si sa traiesc din plin.
    Atunci cand oameni rautaciosi sau nemilosi au vrut sa imi spulbere visele,
    eu am stiut sa le raspund zamband si cu blandete.
    Pot spune ca viata a fost si va fi un lant de incercari mai bune, alteori mai putin bune.
    Uneori viata nu mi-a zambit de la inceput,
    dar am stiut sa astept sa se intample o minune .
    Iar cand am primit ce asteptam, acel lucru l-am numit Minunea Muncii mele.
    Intotdeauna am stiut ca nimic nu este pe gratis in viata asta.
    Ei bine, de aceea am luptat mereu pentru a ajunge sa fiu ceea ce sunt astazi.
    Dupa atata truda si lacrimi varsate pot spune ca norocul imi surade.
    Acum stiu sa imi primesc rasplata muncii mele cu capul sus si fiind mandra
    de ceea ce am realizat.

  6. Avicenna(medicul orientului) spunea ,,Daca oamenii isi exerseaza corpurile prin munca si miscare la momente potrivite , ei nu vor mai avea nevoie nici de medici, nici de remedii’’’ insa cati asculta acest sfat. Abia dupa ce ii cuprind disperarea recurg la un kinetoterapeut. Si mamele ar trebui sa inteleaga ca o viata sanatoasa nu duce decat la un copil sanatos.
    Aveti incredere in oameni pregatiti pentru astfel de terapii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: