De 6 ani exista IHTIS

August 9, 2010 la 7:42 am | Publicat în Invata sa ma accepti!, Resursa in societate, Si tu poti!, Viata in fotoliul rulant, Viata independenta | 3 comentarii

In 2001, intalneam staff-ul unui ONG din Franta, adulti cu dizabilitati fizice severe. Erau insotiti de studenti-voluntari care ii ajutau fizic (ii imbracau, ii hraneau, ii transferau dintr-un loc intr-altul pe brate), dar in dialogul direct se AUTO-REPREZENTAU… Impartaseau din experienta lor ca leaderi ONG – dar nu prin viu grai (nici macar atat nu puteau), ci cu ajutorul unor tastaturi plasate in fata lor.
Atunci s-a infiripat in gandul meu intrebarea: “De ce ei POT, iar eu nu?”, cunoscand bine faptul ca in Romania majoritatea tinerilor cu dizabilitati (inclusiv eu) aveam pe atunci statutul de “beneficiar” sau “asistat”, toate ONG-urile fiind infiintate si administrate de persoane valide.
Au urmat trei ani de auto-informare online sau cursuri, in privinta a tot ce inseamna “lumea ONG”. Indiferent de localitate, indiferent de actiune, trecand peste reticenta celor din jur sau problemele financiare… eu eram prezenta, alaturi de asistentul meu personal, oriunde: niciun sacrificiu nu-l consideram a fi prea mare pentru telul meu. Imi imaginam un ONG care sa ofere sansa tanarului cu dizabilitati fizice severe de a se auto-reprezenta, daramand astfel toate barierele discriminatorii existente.

In luna august 2004, rezultatul celor 3 ani de documentare personala s-a numit “Asociatia IHTIS” – iar lupta mea reala abia atunci incepea. Ca si membru fondator, aveam nevoie de girul a 21 de persoane; i-am indemnat sa mi se alature indeosebi pe cei ce teoretic imi impartaseau nazuinta: tineri cu dizabilitati fizice severe dar cu coeficient normal de inteligenta si sustinatorii acestora.
Inca din start am observat ca m-am angajat intr-o batalie extrem de grea: sustinatorii mei initiali percepeau “pruncul abia nascut, numit IHTIS”, ca fiind ONG-ul menit a le implini dorintele in mod gratuit -asa cum in toate celelalte asociatii se intampla, prin intermediul
“ajutoarelor”. Dar IHTIS era altceva.
Din aceasta pricina, multa, multa vreme dupa aceea, toti colaboratorii permanenti analizau si exclamau: “MICHI = IHTIS”. Aceasta constatare ma intrista; imi doream mult sa se poata vorbi despre “echipa IHTIS”. De aceea, orice reusita IHTIS am pus-o mereu pe seama tuturor membrilor, gandind ca prin puterea exemplului personal si prin rezultatele obtinute, ceilalti semeni cu dizabilitati alaturi de care am pornit la drum in 2004, vor descoperi “pretul succesului” si mi se vor alatura treptat pe anevoiosul drum ce-l poate transforma pe fiecare din “asistat” in “resursa” – intrucat potential avem toti.
Cu profunda durere afirm ca “puterea exemplului meu” nu si-a atins inca scopul; statutul de “asistat” in randul membrilor de drept IHTIS primeaza inca, diferentele fiind evidente: tanarul “asistat” se complace coordonat tot timpul – in timp ce tanarul “resursa” isi coordoneaza asistentul corespunzator nevoilor avute. Sunt insa sperante: Ana-Maria si Raluca dovedesc ca se poate, Irina isi doreste si incearca, Marius reuseste pe alocuri, iar Catalina in plan decizional are o independenta aparte.

La implinirea a 6 ani, IHTIS creste frumos prin dna Cristina Savulescu, dl Valentin Duran si dl Florin Rcoci – trei OAMENI DEOSEBITI (fara probleme de sanatate) ce au inteles in timp menirea IHTIS si ma ajuta constant la initierea si dezvoltarea a noi actiuni pentru sute de beneficiari.

DATORITA LOR… IHTIS primeste onorante premii si distinctii; IHTIS este invitat in tara si strainatate; IHTIS are o presa proprie prin sute de articole si zeci de filmulete pentru sufletele miilor de vizitatori online; IHTIS initiaza spectacole, festivaluri, editari si lansari de carte… DATORITA LOR.
DATORITA LOR urmeaza o deplasare in Cehia, editarea unei noi lucrari intitulata sugestiv “Tanarul cu dizabilitati – resursa in societate”, Caravana IHTIS la Dumbraveni si cea de-a doua editie a Festivalului “Suflet langa suflet prin colindul romanesc”.
DATORITA LOR EXISTA IHTIS si isi continua drumul pentru crearea unui ONG al tinerilor RESURSE capabili a se auto-reprezenta.

Acum, in ceas aniversar, LOR LE MULTUMESC pentru intelegere, incredere, ajutor, prietenie, pentru INTREGUL ilustrat prin fapte, remarcat si rasplatit in acest an prin Premiul Fundatiei ERSTE.

MIHAELA MIHAESCU

Anunțuri

3 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Felicitari pentru tot ce ati reusit sa faceti pana acum si cat mai multe reusite va dorim si in continuare! 😉

  2. Omul ce A INCERCAT si A REUSIT sa schimbe mentalitati prin munca sa este domnul Florin Racoci. Dar ma intreb oare “ cati oameni sunt dispusi sa faca asta? Cati dintre acei OAMENI sunt dispusi sa ofere un sprijin neconditionat, schimband astfel mentalitati. A lucra cu sufletul omului este foarte greu. Iar mica echipa Ihtis a reusit asta. Domnul FLORIN RACOCI, IULIA ALBU, FLORIN HREBEAN. Va multumim ca ne sunteti alaturi ! Speram ca impreuna sa PUTEM SCHIMBA MENTALITATI in continuare

  3. @ Irina – MULTUMESC ! Toate comentariile tale dovedesc ceea ce eu stiu de mult timp: tu scrii cu sufletul si poti schimba astfel mentalitati la fel de bine ca fiecare dintre noi. Comunicarea online este extrem de eficienta si am suficiente motive sa spun asta. Cei ce au curajul a vorbi online despre ei si faptele lor isi implinesc mereu dorintele – facandu-se cunoscuti acelora dispusi sa-i primeasca in viata si preocuparile lor.
    Blogul – ca mijloc de advocacy – este o unealta la indemana oricui – iar proiectul initiat in urma cu doi ani de Fundatia SOROS, a dovedit ca sociializarea prin comunicarea online genereaza implinirea tuturor dorintelor.
    Speranta ta va deveni SIGUR realitate, mentalitatile se pot schimba, doar ceva mai lipseste: cateva zeci de bloguri ca si acesta, prin care fiecare tanar cu dizabilitati sa-si faca auzt in lume ecoul glasului sau.
    Daca vrei cu adevarat ca IMPREUNA sa putem schimba mentalitati, eu ti-am dat un indiciu… IN REST, TOTUL DEPINDE NUMAI DE TINE !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: