Atitudine si Actiune

Octombrie 18, 2012 la 9:19 am | Publicat în Anunt important, Proiecte IHTIS | 7 comentarii

Gradul de implicare al oricărui cetățean la viața comunității ține de abilitățile personale avute, precum și de deschiderea cu care este privit și acceptat de către cei din jur.

ATITUDINE: Anual, în cadrul Asociației IHTIS au loc diverse activități socio-culturale menite a aduce față în față elevi de toate vârstele și condițiile sociale din Județul Botoșani (și nu numai), reliefând o solidaritate sinceră între tinerii cu și fără dizabilități școlarizați în învățământul de masă, integral și special sau neșcolarizați din pricina mentalității mediilor în care trăiesc.

ACȚIUNE: Asociația IHTIS, alături de Partenerii săi: APC Europe Direct Botoșani, Asociaţia umanitară „Inimi la unison”, Asociația învățătorilor Botoșani, Liceul Tehnologic “Sf. Stelian” Botosani, Casa Municipală de Cultură Dorohoi și Dorohoi News – și-au propus în data de 3 noiembrie 2012 organizarea Spectacolului “SOLIDARITATE PENTRU diz-ABILITATE”, o pledoarie artistică a copiilor/tinerilor împotriva discriminării, scopul evenimentului urmărind facilitarea și promovarea participării unui număr cât mai mare de tineri cu și fără deficiențe la viața comunității.

INVITAȚIE

În perioada 18 – 25 octombrie, toți copiii și tinerii cu abilități artistice, cu și fără deficiențe, prin instituțiile cărora aparțin, sunt invitați să se înscrie printr-un E-mail pe adresa: michi_mihaescu@yahoo.com sau adăugând un comentariu pe Blogul IHTIS, la evenimentul solidarității, specificând în linii mari programul prezentat (muzică, dans, teatru etc).

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG !

Mihaela Mihăescu

Anunțuri

7 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. Mesajul dnei inv. Luminita Fulga:
    Formatiile de dans modern si dans popular ale claselor I – IV de la Scoala Gimnaziala „Mihail Sadoveanu” Dumbravita doresc sa participe la acest eveniment organizat de dumneavoastra si va multumesc pentru invitatie.

  2. Mesajul lui Cosmin Vatamanu:
    Trupa One Two Step, cu 2 momente de dans si Roxana Hanganu

  3. Mesajul dnei Daniela Maria Ionescu:
    Mulțumim pentru invitație,vom face tot posibilul să fim alături de dumneavoastră.

  4. http://dorohoinews.ro/social-941-IHTIS–Atitudine-și-Acțiune.html

  5. Mesajul dnei MIHAILA ANDRIES ANA CAMELIA intructor de educatie in cadrul complexului de apartamente ”FLOARE DE COLT ” DOROHOI .
    Vreau sa inscriu copiii nostri care au participat si anul trecut in cadrul activitatilor IHTIS. Anul acesta venim cu 5 dansuri si o melodie interpretata de ALIN IACOB…total minute 24 minute aproximativ .

  6. Mesajul dnei Dorina Prisacariu – sef centru la CITO Lucie Lecomte Botosani.
    As dori sa o inscriu in Spectacolul “SOLIDARITATE PENTRU diz-ABILITATE” pe tanara Borcan Marioara, beneficiara in cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupationala „Lucie Lecomte” Botosani. Tanara este in varsta de 37 ani si este in prezent eleva in anul I la Scoala Populara de Arta Botosani.
    Va multumesc,

  7. Mesajul Dlui Corneliu Drescanu:
    Conform acordului cele doua formatii care vor evolua la spectacolul din 3 noiembrie, pentru a fi prinse in program si in afis:
    1 – Grupul de recitatori „Flori si stele” – indrumator artistic prof. Corneliu Drescanu (10 minute)
    2 – Ansamblu coral – indrumator artistic prof. Gheorghina Gusulei (10 minute)
    Precizare: ambele formatii sunt de la Scoala Gimnaziala „Mihail Sadoveanu” Dumbravita-Ibanesti.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: