Ziua Nationala a Tineretului – Botoșani 2013
Mai 3, 2013 la 2:00 pm | Publicat în Campanii IHTIS, Proiecte IHTIS | Lasă un comentariuIeri, 2 mai, începând de la orele 13,00, la Hotel Maria Botoșani, a avut loc o întâlnire gen Garden Party (petrecere de grădină) cu prilejul începerii Zilelor Tineretului. În prima parte a întâlnirii, doamna Cornelia Paicu, din partea DJST Botoșani, a prezentat celor 50 de participanți programul manifestărilor din Zilele Tineretului la Botoșani.
Din calendarul actiunilor DJST BT, a facut parte si Proiectul IHTIS „Cunoscându-ne Drepturile – Combatem Discriminarea”, incluzând două Chestioonare concepute pentru grupuri distincte – tineri cu și fără dizabilități, care au urmărit atât facilitatea dreptului la liberă exprimare a tinerilor discriminați deseori pe motiv de dizabilitate, precum și îndemnul tinerilor fără dizabilitati la puţină reflecţie referitor la statutul social al semenilor cu dizabilităţi.
Au fost prezenți: membrii ai Asociației Inimi la Unison, Andrei și Claudia Țilia, Bogdan Apetrea, Grupul de copii Steluțele, îndrumat de înv. Marinela Mihai, de la Școala Vorniceni, Centrul Europe Direct, precum și dna Viorica Hrustovici.
Doamna prof. Alina Răileanu, din partea Asociației Inimi la Unison, și-a manifestat disponibilitatea de a colabora activ în cadrul activităților privind cunoașterea și apărarea drepturilor cetățenești.
Asociația IHTIS, a pus accent pe drepturile persoanelor cu dizabilități, lansând cu această ocazie un concurs de fotografie privind dreptul la liberă circulație al persoanelor cu dizabilități, a cărui temă a fostt privită ca deosebit de incitantă: ROŢI FĂRĂ RAMPE & RAMPE PENTRU ROŢI.
Alte două chestionare, privind conținutul publicației Euro-Botoșani/2013 și al unor clipuri video cu tematică europeană din 2013, realizate în cadrul canalului Botoșani Euro-channel http://www.youtube.com/user/raducaj au fost completate de doritori, la solicitarea reprezentantului Centrului Europe Direct – Dl RADU CĂJVĂN EANU.
Micii oaspeți din Vorniceni cât și tinerii din cadrul Asociației Inimi la Unison au oferit un încântător program de colinde Pascale – bucurie a Învierii pe care Duminca o vom împărtăși tuturor cititorilor și susținătorilor noștri..
Apoi participanții s-au întreținut în atmosfera însorită a primei zile din Săptămâna tineretului la Botoșani.
Ziua s-a încheiat creștinește, la Biserica Vovidenia din Botoșani, alături de cei dragi și bunul Părinte Partenie Apostoaie – Președinte al Asociației Umanitare INIMI LA UNISON.
Mulțumiri gazdelor și recunoștință celor care prin ajutorul dat au sădit speranță în sufletele noastre.
Mihaela Mihăescu
Lasă un comentariu »
Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.
Lasă un răspuns